Tenis: Irina Maria Bara şi Alexandra Cadanţu, calificate în optimi la Bol - Ziarul de Maramures

Breaking News

Tenis: Irina Maria Bara şi Alexandra Cadanţu, calificate în optimi la Bol

Jucătoarele române de tenis Irina Maria Bara şi Alexandra Cadanţu s-au calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Bol (Croaţia), dotat cu premii totale de 92.742 de euro, relatează Agerpres.

Irina Bara (26 ani, 122 WTA) a trecut în primul tur de poloneza Katarzyna Kawa (28 ani, 136 WTA), cu 6-4, 4-6, 7-5, după două ore şi 22 de minute de joc.

Bara a câştigat primul set cu 6-4, iar în al doilea a condus cu 3-1, dar Kawa a echilibrat jocul (4-4), câştigând actul secund cu 6-4, după un nou break. În decisiv, Bara a avut 3-0, dar a pierdut patru ghemuri la rând. Kawa a condus cu 5-4 şi a servit pentru meci, dar românca a revenit spectaculos şi s-a impus cu 7-5, după trei ghemuri consecutive.

Bara a încheiat cu 10 duble greşeli, iar adversara sa a făcut 5, românca fiind mai bună cu primul serviciu, iar poloneza cu al doilea.

Irina Bara câştigase şi primul duel dintre cele două, în 2018, la Ystad (Suedia), cu 6-1, 6-4, în sferturile de finală.

Românca şi-a asigurat un cec de 1.613 euro şi 15 puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe croata Tena Lukas, victorioasă cu 6-4, 6-2 în faţa spaniolei Aliona Bolsova, a şaptea favorită.

Bara a câştigat singura confruntare cu Lukas (26 ani, 278 WTA), cu 6-4, 6-1, în 2019, în primul tur la Zagreb.

Alexandra Cadanţu (31 ani, 317 WTA), venită din calificări, a dispus de Usue Maitane Arconada (22 ani, 167 WTA), cu 6-7 (1-7), 6-3, 6-2, după aproape trei ore de joc (2 h 54 min).

În primul set, doar două ghemuri din cele 12 jucate au fost câştigate cu serviciul. Cadanţu a salvat o minge de set la 5-4 pentru Arconada, dar în tiebreak a fost depăşită clar (1-7). Românca a fost condusă cu 2-0 în setul al doilea, dar a avut o revenire formidabilă, câştigând cinci ghemuri la rând şi setul cu 6-3. În decisiv, Cadanţu a început mai bine şi a avut 2-0, americanca a egalat (2-2), dar românca a reuşit patru ghemuri consecutive şi a încheiat partida (6-2).

Arconada a făcut în acest meci nu mai puţin de 15 duble greşeli (Cadanţu doar 2), procentajele serviciilor ambelor jucătoare fiind modeste. Cadanţu a avut nu mai puţin de 27 de mingi de break (12 fructificate), iar Arconada 10 (8 câştigate).

Cadanţu şi-a asigurat un cec de 1.613 euro şi 16 puncte WTA, iar adversara sa din optimi va fi rusoaica Ana Blinkova, principala favorită, care a dispus de australianca Priscilla Hon cu 3-6, 6-0, 6-1.

Cadanţu şi Blinkova (22 ani, 77 WTA) au fiecare câte o victorie în meciurile directe: Alexandra a învins în 2016 la Ankara, cu 4-6, 6-4, 6-2, în optimi, iar Ana a câştigat în 2017, în primul tur la Grenoble, românca abandonând la scorul de 6-0, 3-0.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!