ISU Maramures: Accident rutier produs între patru vehicule, în localitatea Bușag. Au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, două echipaje medicale SMURD și un echipaj SAJ. În vehicule se aflau în total șase persoane, dintre care doar un minor, însoțit de mama sa. Copilul a fost transportat la spital.
Accidentul s-a produs azi, 11 iunie 2026, la 112 fiind solicitat ajutor la ora 11.23.
ACTUALIZARE
IPJ Maramures: Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pe D.N. 1C, în localitatea Bușag, pentru soluționarea unui accident rutier soldat cu victimă. Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că, un conducător auto de 31 ani care ar fi condus un autoturism pe raza localității Bușag, nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare de deplasare față de vehiculul din fața sa, respectiv o remorcă tractată de o autoutilitară, intrând astfel în coliziune cu acesta.
Ulterior, un alt conducător auto nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare de deplasare față de autovehiculul condus de bărbatul de 31 de ani, intrând astfel în coliziune cu acesta, fiind ulterior proiectat într-o autoutilitară care circula pe sensul opus de deplasare.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unui pasager care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Polițiștii continuă cercetările.
Foto-Radare Maramures FB

















