Amenințată telefonic, o femeie a cerut sprijinul polițiștilor. Aceștia s-au deplasat pe strada Vlad Țepeș din Baia Mare - Ziarul de Maramures

Amenințată telefonic, o femeie a cerut sprijinul polițiștilor. Aceștia s-au deplasat pe strada Vlad Țepeș din Baia Mare

Femeia, în vârstă de 40 de ani, a avut parte de mai multe amenințări telefonice făcute de soțul cu care se află în divorț. Speriată că va merge la ea, tânăra a cerut sprijinul polițiștilor băimăreni aproape de miezul nopții trecute.

”Azi-noapte, polițiștii de ordine publică băimăreni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Vlad Țepeș din municipiu are loc un scandal. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat o femeie de 40 de ani din Baia Mare, care a relatat faptul că, în cursul săptămânii, ar fi fost amenințată de soțul ei, cu care se află în proces de divorț și care nu mai locuiește cu aceasta de aproximativ șase luni”, a precizat Poliția Maramureș.

Acesta nu se afla la fața locului, amenințările fiind făcute pe telefonul mobil al femeii. Polițiștii l-au găsit și l-au identificat ca fiind un bărbat de 46 de ani din Baia Mare, a mai precizat sursa citată.

Oamenii legii au emis ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare.

Foto-arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!