Asigurarea și amplasarea căsuțelor de lemn nu este singurul aport pe care-l are SPAU Baia Mare în organizarea Târgului de Crăciun din acest an. Serviciul Public Ambient Urban este cheia evenimentului deoarece de acest serviciu depinde bradul băimărenilor, căsuța Moșului, amplasarea saniei, aleea brazilor și nu în ultimul rând decorațiunile și globurile care au ca și tematică: Candy Christmas.
Primarul Municipiului Baia Mare, Doru Dancus și directorul general SPAU Baia Mare, Marius Aosan, au anunțat faptul că, bradul băimărenilor din acest an nu va fi unul natural, ci unul decorativ cu lumini, care va avea peste 20 metri. Organizatorii speră ca bradul să poată fi adus în Piața Libertății din municipiu, cel târziu săptămâna viitoare.
Aleea brazilor va fi realizată în perioada 24-28 noiembrie când brazii care compun această alee, vor fi împodobiți cu diverse tematici de elevii liceelor băimărene, copiii fiind mobilizați de Mariana Pop, fost consilier local și fost inspector general ISJ Maramures. Ideea acestei alei aparține tot SPAU Baia Mare.
12 brazi, 12 licee înscrise pentru a împodobi brazi pe Aleea Brazilor, după cum urmează: Colegiul Național „Gheorghe Sincai”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul Internațional Baia Mare, Liceul ” Dr. Episcop Alexandru Rusu”, Colegiul Tehnic”Anghel Saligny”, Colegiul Tehnic „George Baritiu”, Liceul Tehnologic Transilvania, Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”, Colegiul de Arte, Liceul „George Pop de Băsesti”, Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, Liceul Sportiv Baia Mare.
Casa moșului va fi pregătită, decorată și montată de SPAU. Va fi amplasată astfel încât să se pună în valoare și aleea brazilor și bradul băimărenilor. Aici, intervine SERA SPAU Baia Mare care se va ocupa de decorarea căsuței Mosului cu cetină de brad și alte produse specifice evenimentului de iarnă.
Căsuțele de lemn vor fi asigurate de SPAU pentru producătorii locali și nu numai. Aici vor fi comercializate produse de alimentație publică, produse tradiționale, textile și alte lucruri specifice sezonului rece.
În plus, tot SPAU Baia Mare va organiza și Târgul Brazilor de Crăciun care se va desfășura în perioada 8-23 decembrie 2025, in apropierea sediului Serviciului Public Ambient Urban, mai exact zona în care s-a făcut deschiderea oficială EXPO FLORA 2025, în Parcul Central.
Foto-arhiva














