De la tribuna Senatului României, senatorul liberal Cristian Niculescu Țâgârlaș a susținut un proiect de lege necesar pentru consolidarea societății civile, dar mai ales pentru direcționarea fondurilor spre cauze sociale importante, cum este și cea a prevenirii dependenței față de jocurile de noroc.
Parlamentarul a susținut propunerea legislativă care vizează îmbunătățirea cadrului oferit de Legea nr. 350/2005, legea principală prin care sunt finanțate activitățile nonprofit de interes general în România.
În forma actuală, legea limitează finanțarea proiectelor la un singur an bugetar, fapt care îngreunează implementarea programelor complexe. ONG-urile care oferă servicii sociale, educaționale, culturale sau de sănătate au nevoie de predictibilitate, stabilitate și continuitate, iar activitățile dependente de finanțările anuale nu pot produce rezultate de impact.
Propunerea legislativă introduce posibilitatea finanțărilor multianuale, fără a afecta disciplina bugetară, transparența sau mecanismele de control și fără a presupune resurse financiare suplimentare. În acest fel, banul public se poate utiliza eficient și cu impact, oferind, totodată, și posibilitatea creării unor strategii pe termen mediu și lung.
”Sectorul nonprofit este unul puternic, care vine în completarea serviciilor pe care le oferă statul. Din acest motiv, am cerut sprijinul colegilor senatori un vot favorabil pentru adoptarea acestei inițiative legislative”, a subliniat senatorul PNL Maramures.














