Oferta
Deputatul AUR Maramureș, Daniel Ciornei: „AUR și-a respectat cuvântul. Nu vom gira aceiași oameni care au adus România în această situație” - Ziarul de Maramures

Breaking News

Deputatul AUR Maramureș, Daniel Ciornei: „AUR și-a respectat cuvântul. Nu vom gira aceiași oameni care au adus România în această situație”

Deputatul AUR de Maramureș, Daniel Ciornei, a participat la audierile miniștrilor desemnați pentru Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale, desfășurate în comisiile reunite ale Parlamentului.

Potrivit deputatului maramureșean, procedura de audiere a fost una mai apropiată de ceea ce ar trebui să însemne o dezbatere democratică reală, parlamentarii având posibilitatea să adreseze mai multe întrebări miniștrilor propuși.

„Am apreciat faptul că parlamentarii au avut posibilitatea să adreseze mai multe întrebări. Așa este normal într-o democrație. Nu cum s-a întâmplat la precedenta învestire, când ni s-a permis o singură întrebare și totul a fost tratat într-o grabă greu de justificat”, a declarat deputatul AUR Daniel Ciornei.

Parlamentarii AUR au părăsit însă sala în momentul votului, refuzând să legitimeze o nouă formulă guvernamentală formată din reprezentanții partidelor care au condus România în ultimii ani.

„AUR și-a respectat cuvântul, așa cum a făcut de fiecare dată. Nu putem vota aceiași oameni și să ne prefacem că, dintr-odată, vor face ceea ce nu au făcut până acum. Sunt aceleași partide, aceiași oameni și aceleași promisiuni. România are nevoie de o schimbare reală, nu de o rearanjare a acelorași piese pe tabla puterii”, a afirmat Daniel Ciornei.

În urma votului din Parlament, noua formulă guvernamentală nu a obținut susținerea necesară, iar procedura de desemnare a unui nou executiv urmează să fie reluată prin consultări la Palatul Cotroceni.

Deputatul AUR consideră că următoarea etapă trebuie să pornească de la voința exprimată de români și de la necesitatea unei schimbări autentice în actul de guvernare.

„Am plecat aseară cu inima împăcată, pentru că am făcut ceea ce am considerat corect pentru români. Nu am participat la un joc politic și nu am girat continuarea acelorași politici care au dus țara în impas. Așteptăm noile consultări cu președintele României. Dacă se dorește evitarea alegerilor anticipate, atunci există și varianta desemnării unui premier din partea AUR, care să propună o direcție nouă pentru România”, a declarat deputatul AUR de Maramureș.

Daniel Ciornei susține că românii trebuie să aibă ocazia să ofere încrederea unor forțe politice care nu au fost responsabile de deciziile ce au generat problemele actuale ale țării și consideră că schimbarea nu poate veni de la cei care au exercitat puterea în ultimii ani.

Cabinet Parlamentar Deputat Daniel Ciornei

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!