Oferta
LIVE. Cu senatorul Costache Chertif despre sistem și Comisia de sănătate din Senat - Ziarul de Maramures

Breaking News

LIVE. Cu senatorul Costache Chertif despre sistem și Comisia de sănătate din Senat

Senatorul AUR Maramures, Costache Chertif, a fost prezent la ALTERNATIVE vineri, 17 iulie 2026. Dezbaterea a vizat sistemul de sănătate și implicarea Comisiei de Sănătate din Senatul României prin proiectele de lege abordate si votate în cadrul acestei comisii.

Au fost abordate teme precum greva din Sănătate care urmează să se producă si motivele declansării acesteia, Legea salarizării, medicina primară, medicina de familie din mediul rural, medicina pe specializări, biletul de trimitere, timpul de diagnosticare si inceperea tratamentului – studiu pentru elaborarea unui proiect de lege, SIUI si proiectul pilot din Bihor, CNAS, serviciile medicale, dar si alte subiecte legat de acest domeniu de activitate.

”SIUI si-a făcut perioada de viață, nu mai face față. În Bihor în cateva cabinete medicale a fost pus în probă noul sistem digital, care am inteles că funcționează si vor să-l extindă la spitalele din Bihor si după aceea la toate judetele din țară”, a precizat la ALTERNATIVE senatorul Costache Chertif.

”Peste 400 de spitale intră în grevă de avertisment cu banderola pe mână și ulterior se intra in greva generală. Sigur că va fi acea treime care trebuie să lucreze ca să asigure urgentele. Este un semnal care arată că sistemul nu funcționează”, a subliniat senatorul AUR Maramures.

”Daca discutam de aceasta Lege a salarizării, să stiti că foarte multe profesii ale societății românesti sunt afectate de Legea salarizării. Si profesorii sunt nemultumiti si politistii si armata etc. Sunt tăieri peste tăieri. În sistemul sanitar se pierde de la 200 de lei până la 1.000, 1.400 lei la salariu. La asistentIi, personalul Tesa ar fi trebuit să aibă o crestere salarială (…). Medicii nu mai vor să facă gărzi în spitale pentru că se plăteste garda la nivelul salariului din 20218”, a declarat parlamentarul AUR.

Senatorul Costache Chertif este membru al Comisiei de sănătate din Senatul României. Inaintea vacantei parlamentare s-a dezbătut problema persoanelor fizice de a nu ajunge în situatia de a plăti de două ori CASS – ul.

”Printre problemele discutate în ultima ședință din această sesiune a Comisiei de Sănătate din Senat s-a numărat și situația în care se poate ajunge să achite de două ori a contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS). Aceasta apare în cazul persoanelor fizice care, după ce au depus declaratia unică pentru asigurare voluntară, reușesc să se angajeze, devenind plătitori obligatorii de CASS, prin reținere la sursă”, a explicat senatorul Costache Chertif.

Procedura necesară în acest scop este cuprinsă în propunerea legislativă L411/2026, pentru care s-a cerut și avizul Comisiei de Sănătate.

Despre toate acestea, dar si alte subiecte importante, aflati urmarind emisiunea din VIDEO SUS!

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!