25 de controale și 120 de agenți economici verificați de polițiștii locali de la Biroul Disciplina în Construcţii și Biroul Control Comercial Baia Mare.
Cele 25 de controale au fost derulate de poliţiştii locali din cadrul Biroului Disciplina în Construcţii, în perioada 25-29 ianuarie 2021. Cu această ocazie au fost întocmite 20 note de constatare, 16 somaţii şi un Proces Verbal aplicat pentru ridicarea unui gard, care nu avea Autorizatie de Construire. În acest caz, polițiștii locali au dat o amendă în sumă de 1.000 de lei.
În intervalul menționat și angajații Biroului Control Comercial din cadrul Direcției Poliția Locală Baia Mare au efectuat activităţi de prevenire şi control la agenţi economici din zonele str. Victoriei, str. Vasile Alecsandri, str. Grănicerilor, P-ţa Sălăjanca, dar și activităţi de prevenire în scopul înlăturării efectelor căderilor de zăpadă, la agenţii economici din zonele B-dul Unirii şi B-dul Republicii. Totodată, polițiștii locali au desfășurat și activități de prevenire pe linia vizării acordurilor/autorizaţiilor de funcţionare pe anul 2021.
În acest context, au fost efectuate verificări la 120 de agenți economici aflați pe raza municipiului Baia Mare, iar 118 controale au fost desfășurate pentru informarea agenților economici cu privire la respectarea prevederilor HCL 223/2013, privind înlăturarea efectelor căderilor de zăpadă.
Polițiștii locali de la Biroul Control Comercial au transmis nouă avertismente verbale și șapte somații pentru înlăturarea efectelor căderilor de zăpadă. S-au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, valoarea totală ridicându-se la 5.000 de lei. Din acestea, nouă au fost date pentru lipsa acordului/autorizaţiei de funcţionare, iar trei pentru lipsa vizei acordului/autorizaţie de funcţionare.
Având în vedere toate aceste activităţi care au fost desfăşurate de către poliţiştii locali din cadrul Serviciului Corp Control: Biroul Protecţia Mediului, Disciplina în Construcţii şi Control Comercial, cetăţenii municipiului Baia Mare sunt rugați să semnaleze eventualele abateri contravenţionale şi propuneri de noi locaţii pentru amplasarea camerelor de supraveghere, pe adresa de email a Poliţiei Locale Baia Mare- poliţia.locală@baiamare.ro sau telefonic: 0372.702702 / 0262.218961.