Statul american Texas a executat miercuri un bărbat condamnat pentru o triplă crimă deosebit de violentă, fiind primul care a obţinut o amânare din cauza pandemiei, relatează AFP, preluat de Agerpres.
John Hummel, în vârstă de 45 de ani, a fost executat prin injecţie letală în penitenciarul Huntsville şi decesul a fost pronunţat la ora locală 18:49.
În 2009, el şi-a înjunghiat soţia însărcinată şi tatăl vitreg, apoi a omorât-o în bătaie cu o bâtă de baseball pe fiica sa de cinci ani după care a dat foc locuinţei lor din Fort Worth, în sudul SUA.
Potrivit procurorilor, el intenţiona să-şi refacă viaţa cu o altă femeie.
Inculpatul ar fi trebuit să fie executat pe 17 martie 2020, dar o curte de apel a respins termenul in extremis ”având în vedere criza sanitară”. Judecătorii au subliniat că o execuţie necesită ”resurse enorme”, zeci de gardieni, avocaţi, martori etc., existând riscul răspândirii COVID -19. După acest proces, toate execuţiile au fost suspendate luni de zile în restul ţării.
Texas, statul american care aplică cel mai mult pedeapsă capitală, a reluat execuţiile pe 19 mai pentru a-l executa pe Quintin Jones, un afro-american care şi-a ucis bunica.
De la începutul anului, cu excepţia Texasului, doar guvernul federal a efectuat trei execuţii, chiar înainte de plecarea preşedintelui republican Donald Trump de la Casa Albă.