Primăria Municipiului Baia Mare prin Serviciul Public Ambient Urban anunţă că, în perioada 12 – 23 iulie 2021, specialiștii serviciului vor desfășura pe raza întregului oraș dezinsecţia terestră împotriva țânțarilor și căpușelor. Operațiunea are loc în cadrul Programului unitar de acțiune de combatere a vectorilor prin dezinsecție și deratizare, aprobat prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, HCL nr. 51/2021.
Produsul folosit este AQUA K-othrine EW 20 și are ca substanțe active Deltamethrin 2 % cu posibilitate de folosinţă a ULV-ului (combaterea ţânţarilor) și K-otrhire SC 25 ( flow) ce are ca substanță activă Deltamethrin 2,427% + alte substanțe nonactive (combaterea căpușelor ), substanţe care fac parte din grupa a treia de toxicitate, cu administrare pe vegetație arborescentă și erbacee cu scopul diminuării numărului de vectori existenţi.
Produsele comerciale utilizate în campania de dezinsecţie, sunt avizate de către Ministerul Sănătăţii din Comisia Naţională pentru produse biocide, iar aceste produse vin însoţite de Fişa de Siguranţă şi Declaraţia de Conformitate a firmei care comercializează produsele ( Certificat pentru Autorizarea Produsului Biocid ( Certificat pentru Autorizarea Produsului Biocid Nr. Ro/2018/0217/MRA/TP18-0244 – Aqua k-othrine şi RO/2018/0211/MRA/5327-1-1 – K-Othrine SC 25(flow).
Informaţii suplimentare privind operaţiunea de dezinsecţie terestră se pot obţine la numerele de telefon: 0262 225 773 sau 0725 133 155.
Foto-arhiva