Mai mult de două treimi dintre angajaţii germani care au lucrat de acasă din cauza crizei de coronavirus vor să continue la fel după pandemie, relevă un nou sondaj YouGov, difuzat luni şi citat de agenţiile DPA, MIA şi Press Association, preluate și de Agerpres.
Popularitatea posibilităţii de a lucra din interiorul propriilor patru pereţi a crescut pe fondul pandemiei, a declarat furnizorul de energie Eon, care a comandat ancheta.
Un total de 71% dintre cei chestionaţi au declarat că ar dori ca telemunca să continue în viitor. La începutul pandemiei, în luna mai a anului trecut, cei care doreau să lucreze de acasă erau doar 58%. Un sfert (26%) dintre cei chestionaţi ar dori să lucreze de acasă tot timpul, iar 45% vor să alterneze între biroul de acasă şi locul lor de muncă la companie.
Potrivit sondajului, principalul motiv pentru popularitatea crescândă a lucrului de la domiciliu este timpul economisit eliminând orele petrecute în trafic. Acesta este motivul dat de 70% dintre cei chestionaţi.
Alte motive sunt programul de lucru mai flexibil (57%), economisirea costurilor de călătorie (52%) şi efectele pozitive asupra mediului (43%).
Pe de altă parte, un sondaj britanic publicat luni a ajuns la rezultate similare.
Cercetările efectuate de Grupul Adecco au arătat că jumătate dintre angajaţii britanici sunt mult mai mulţumiţi în urma schimbărilor în activitatea profesională din ultimele 12 luni, a relatat Press Association, deşi puţin peste o treime dintre cei chestionaţi cred că sănătatea şi bunăstarea lor mintală s-au înrăutăţit.
„Pentru cei care nu sunt obligaţi să fie prezenţi fizic pentru a-şi îndeplini propria muncă, este evident că nu ne vom întoarce niciodată la birou în acelaşi mod şi că viitorul muncii este flexibil”, a declarat directorul executiv al Adecco, Alain Dehaze, potrivit PA Media.
Adecco a chestionat 1.000 de funcţionari publici din Marea Britanie şi a constatat că puţin peste jumătate au simţit tulburări de anxietate legate de întoarcerea la birou, scrie agenţia de presă britanică.
Mai mult de o treime dintre respondenţi au declarat că sănătatea şi bunăstarea lor mintală au suferit pe parcursul anului trecut, cu aproape doi din cinci care s-au plâns că au trebuit să muncească din greu sau au ajuns la epuizare.
Aproape două treimi dintre funcţionari au declarat că vor un model hibrid de lucru la birou în care mai mult de jumătate din timpul petrecut să reprezinte munca de la distanţă.