PNL PSD AUR PSD
Trei noi proiecte în linie dreaptă la Primăria Borșa. Acestea vizează școlile din localitate. Finanțările sunt din Fonduri Europene - Ziarul de Maramures

Trei noi proiecte în linie dreaptă la Primăria Borșa. Acestea vizează școlile din localitate. Finanțările sunt din Fonduri Europene

Valoare totală este de peste 14 milioane de lei (3.248.000 de euro)

Este cunoscut faptul că Ion Sorin Timiș, primarul orașului Borșa este unul dintre puținii primari din județul Maramureș care a reușit să dezvolte localitatea pe care o conduce prin atragerea de fonduri europene. Iată că, alte trei noi proiecte realizate cu bani europeni au intrat în linie dreaptă. Valoarea acestora se ridică la 3.248.000 de Euro, adică aproximativ 14 milioane de lei.

PNL

Un prim proiect face referire la consolidarea capacității unităților de învățământ din orașul Borșa în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul Sars-CoV-2 2020. Valoare proiectului se ridică la 2.105.789,14 lei.

PSD

”Prin intermediul acestui proiect se achiziționează echipamente medicale, echipamnete de protecție, măști, dezinfectanți, echipamente de dezinfecție prin nebulizare, dispozitive de dezinfecție mâini cu senzori, lămpi bactericide UVC, etc. Beneficiarii finali sunt unitățile școlare din Borșa”, a relatat pentru ziaruldemaramures.ro, primarul Ion Sorin Timiș.

Al doilea proiect vizează achiziția de tablete școlare și alte echipamente necesare desfășurării activității didactice online.

”Valoarea acestui proiect se ridică la suma de 5.845.772,25 lei și vor fi cumpărate tablete, abonamente internet, laptop-uri, camere web, table interactive, videoproiectoare și altele pentru unitățile de învățământ din Borșa”, a precizat Timiș.

Cel de-al treilea proiect face referire la creșterea eficientei energetice și gestionarea eficientă a energiei în clădirile publice cu destinație unități de învățământ la școlile gimnaziale nr. 7 și nr. 4. Aici, vor fi realizate lucrări de izolare termica exterioară, înlocuire sisteme de încălzire, refacere sisteme electrice, panouri fotovoltaice, tâmplărie interioară și exterioară etc. Valoare proiectului este de 6.668.548,95 lei.

Foto-arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!