Agresiunea a fost semnalată de un angajat al Spitalului Județean care a semnalat prezența bărbatului, de 34 de ani, lovit, în camera de Urgență Primire a unității medicale. Polițiștii caută autorii.
Poliția Maramureș: ”La data de 2 octombrie, în jurul orei 01.00, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați, prin apel direct de către un lucrător din cadrul Spitalului Județean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriș Baia Mare”, cu privire la faptul că la Secția U.P.U s-a prezentat un bărbat care a susținut faptul că ar fi fost victima unei agresiuni. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 34 de ani din Baia Mare, aflându-se în zona cimitirului Tanatorio, ar fi fost agresat de mai multe persoane necunoscute.”
În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru identificarea autorilor faptei și tragerea lor la răspundere penală.