În ziua de 06 ianuarie, cu ocazia sărbătorii ,,Botezul Domnului” (Boboteaza) și în ziua de 07 ianuarie, cu ocazia sărbătorii ,,Sfântul Ioan Botezătorul”, la lăcaşurile de cult din judeţul Maramureș se vor desfăşura o serie de slujbe religioase.
Jandarmii maramureșeni vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării manifestărilor religioase în localitățile Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus și Târgu Lăpuș.
Mr. Radu Vasile, purtător de cuvânt Jandarmeria Maramureș: ”Jandarmii vor fi prezenți în locurile în care se oficiază slujbele religioase și unde se sfinţeşte şi distribuie apa cu prilejul Bobotezei, vor fi realizate dispozitive specifice pentru protecția participanților şi se va acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale care ar putea tulbura ordinea și siguranța publică, în atenţie va fi şi respectarea prevederilor legale în vigoare pe perioada stării de alertă. Recomandăm celor care participă la aceste procesiuni religioase, să manifeste calm și înțelegere, să adopte un comportament civilizat, să evite aglomeraţia, să păstreze distanțarea fizică şi să poarte masca de protecție iar în caz de nevoie să solicite sprijinul jandarmilor sau să apeleze numărul unic de urgență 112.”