PNL PSD AUR PSD
Cristian N. Țâgârlaș, senator: ”Nu putem accepta agresiuni militare așa cum își dorește astăzi Kremlinul. Parlamentul României susține cauza Ucrainei” - Ziarul de Maramures

Breaking News

Cristian N. Țâgârlaș, senator: ”Nu putem accepta agresiuni militare așa cum își dorește astăzi Kremlinul. Parlamentul României susține cauza Ucrainei”

”Am votat astăzi, în plenul celor două camere ale Parlamentului, o declarație comună de condamnare a invaziei militare declanșată de Rusia împotriva Ucrainei și de susținere a poporului ucrainean, care astăzi își apără cu dârzenie țara”, a transmis prin intermediul unui comunicat de presă senatorul liberal, Cristian Niculescu-Țâgârlaș.

PNL

Parlamentarii români și-ai afirmat public poziția de susținere a Ucrainei privind integrarea in Uniunea Europeană, aspirație firească a unui popor care vrea să urmeze calea spre civilizație și progres. Solicitarea președintelui Volodymyr Oleksandrovych Zelenskyy se adresează statelor membre ale UE în condițiile crizei generate de agresiunea militară a Federației Ruse ordonată de președintele Vladimir Putin, realitate ce impune o decizie de urgență care poate contribui la dezamorsarea starii de război, soldată deja cu numeroase victime de ambele părți și distrugeri materiale imense.

PSD

”Nu putem accepta agresiuni militare sau rescrierea istoriei așa cum își dorește astăzi Kremlinul. Poporul ucrainean are dreptul să își aleagă drumul său, iar Parlamentul României susține pe deplin aspirațiile Ucrainei de a fi țară membră a Uniunii Europene și a NATO”, a precizat demnitarul.

România ca țară membră cu drepturi depline a UE a dat, prin intermediul Parlamentului său, un semnal puternic de solidaritate și susținere față de tragedia pe care o traversează poporul ucrainian, nu doar prin ajutoare financiare cât mai ales prin susținerea politică publică, a reprezentanților poporului român.

”România, țară care a trecut prin ororile comunismului și prin politica dictată de Moscova, are datoria, astăzi, de a fi alături de Ucraina și de a susține toate aspirațiile europene și euroatlantice ale ucrainenilor” a concluzionat senatorul liberal Cristian Niculescu-Țâgârlaș.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!