PNL PSD AUR PSD
Irina Bara, învinsă în primul tur al calificărilor la Indian Welles - Ziarul de Maramures

Irina Bara, învinsă în primul tur al calificărilor la Indian Welles

Jucătoarea română de tenis Irina Bara a fost învinsă de ucraineanca Lesia Ţurenko, în trei seturi, cu 6-0, 3-6, 6-2, luni, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8.584.055 dolari, notează Agerpres.

PNL

Bara (26 ani, 116 WTA) s-a înclinat după aproape două ore de joc (1 h 54 min) în faţa unei adversare mai slab clasate (32 ani, 141 WTA). Pentru evoluţia sa, Bara s-a ales cu 5.025 de dolari şi 2 puncte WTA.

PSD

Pe tabloul principal se află patru românce, Simona Halep, Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse şi Irina Begu.

Halep, cap de serie numărul 24, va intra direct în turul secund, unde o va întâlni pe învingătoarea dintre rusoaica Ekaterina Alexandrova şi americanca Elvina Kalieva. Cîrstea, cap de serie numărul 26, va juca şi ea direct în runda a doua, contra australiencei Ajla Tomljanovic sau a americancei Hailey Baptiste. Gabriela Ruse o va înfrunta în primul tur pe Kristina Kucova (Slovacia), iar Irina Begu va primi replica cehoaicei Katerina Siniakova.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!