Minaur vrea să ajungă din nou într-o finală de cupă europeană

Sâmbătă, 23 aprilie, de la ora 17.00, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și Alingsas HK (Suedia), prima manșă a semifinalei EHF European Cup. Partida va fi arbitrată de Emil Aghakishi și Ernest Aghakishi (Azerbaidjan), în timp ce delegat al federației europene ca fi grecul Ioannis Meimaridis, scrie minaur.ro.

Prețul unui bilet este de 25 lei. Persoanele cu dizabilități, cele peste 70 de ani și elevii au acces gratuit. Abonații pot intra la meci pe baza cardului de suporter. Biletele se pot achiziționa de la sediul clubului până joi (inclusiv), între orele 10.00-14.00, precum și în ziua meciului, de la casa de bilete a sălii, între orele 15.00-17.00.

Partida retur va avea loc sâmbătă, 30 aprilie, de la ora 18.00 (ora locală), în Estrad Alingsas. Acest meci va fi arbitrat de sârbii Ozren Backovic și Mirko Palackovic, în timp ce delegat EHF va fi britanicul Cesar Castillo. Jocurile din finală sunt programate pe 21 și 28 mai.

Cu spijinul suporterilor, Minaur poate ajunge din nou într-o finală de cupă europeană. Chiar joi se împlinesc 37 de ani de când Minaur a cucerit prima sa cupă europeană, la Zaporoje, cu golul marcat în ultimela secundă de Alexandru Stamate (21 aprilie 1985). Haideți să-i ajutăm pe băieții de la Minaur să calce pe urmele înaintașilor!

Alingsas Handbollsklubb (AHK) este o echipă fondată în 1973, care își dispută partidele de pe teren propriu în Arena Estrad Alingsas, cu o capacitate de 2.800 de locuri (la meciul din sferturi au fost în sală 435 de spectatori, iar la meciul cu Turda 1.043 spectatori). Echipa suedeză are în palmares două titluri naționale (2009 și 2014), în alte patru rânduri fiind pe locul al doilea.

Alingsas a început EHF European Cup din turul I, la fel ca Minaur:

Turul I: 29-23 și 34-30 cu RK Metaloplastika Sabac (Serbia)
Turul II: 34-25 și 31-23 cu Donbas Mariupol (Ucraina)
Turul III: 36-18 și 32-32 cu HC Tallinn (Estonia)
Optimi de finală: 30-31 și 41-30 cu ACS Potaissa Turda (România)
Sferturi de finală: 29-29 și 29-25 cu Talent tym Plzenskeho kraje (Cehia)

Lotul echipei Alingsas

Portari: 16. Norton Birath Jonson (17 ani); 1. Rickard Daniel Frisk (29 ani); 12. Emil Holmberg Schatzl (17 ani)
Extremă stânga: 19. Jesper Filen (27 ani, 32 goluri); 25. David Jaras (17 ani, 2 goluri); 17. Jacob Lundhal (21 ani, 16 goluri)
Inter stânga: 32. Daniel Bolmgren (24 ani, 37 goluri); 97. Emil Douglas Andersson (17 ani); 3. Mathias Pedersen (Danemarca, 24 ani, 68 goluri); 23. Christoffer Thor (Finlanda, 23 ani, 23 goluri)
Centru: 31. William Andersson Moberg (22 ani, 8 goluri); 7. Albin Hagglund Juner (18 ani, 5 goluri); 24. Fredrik Hellgren (23 ani, 3 goluri); 14. Hjalmar MacFie (20 ani, un gol); 9. Adam Svensson (21 ani, 4 goluri)
Inter dreapta: 22. Mathias Back Moller (Danemarca, 24 de ani, 22 goluri); 21. Johan Nilsson (29 ani, 10 goluri); 2. Jonathan Sandberg (20 ani, 12 goluri); 13. Joshua Wasterlung (19 ani, 9 goluri)
Extremă dreapta: 4. Samuel Lindberg (24 ani, 19 goluri); 20. Alexander Rolandsson (18 ani, un gol); 10. Rasmus Torbjornsson (25 ani, 40 goluri)
Pivot: 26. Niclas Barud (34 ani, 13 goluri); 11. Pontus Josefsson Sall (19 ani); 18. Rasmus Odman (19 ani)
Antrenori: Michael Franzen, Dennis Sandberg, Axell Pontus

În campionatul suedez, s-a ajuns acum în faza sferturilor de finală. Alingsas a pierdut cu scorul general de 1-3 în fața echipei Kristiansand. În sezonul regulat, Alingsas s-a clasat pe locul 6, după 11 victorii, 5 remize și 10 înfrângeri. În Cupa Suediei, viitoare adversară a echipei Minaur a ajuns tot până în sferturile de finală, unde a fost eliminată de Savehof cu scorul general 2-0 (Savehof a și câștigat întrecerea).

Lotul CS Minaur în cupele europene (8 jocuri)

Portari: Anton Terekhov (7/0), Barna Buzogany (8/0), Răzvan Pop (4/0)
Extremă stânga: Milan Kotrc (7/48), Daniel Bera (5/15), Sergiu Makaria
Inter stânga: Andrei Buzle (7/27), Stevan Vujovic (7/31), Alexandru Csepreghi (2/7), Ovidiu Ardelean (1/1)
Centru: Stefan Vujic (6/14), Călin Căbuț (8/28), Erik Pop (5/4), Mihai Dobra (2/7)
Inter dreapta: Anderson Mollion da Silva (7/10)
Extrema dreapta: Tomas Cip (8/27), Tudor Buguleț (8/8)
Pivot: Ștefan Huta (7/11), Gabriel Massuca Teca (8/5), Robert Nagy (7/14), Mihai Bușecan (5/2)
Antrenor: Alexandru Sabou

Turul I: Minaur – Lokomotiv Gorna Oryahovița (Bulgaria): 44-22 și 33-21
Turul II: Minaur – Hapoel SP Ashdod HC (Israel): 35-32 și 33-29
Turul III: Minaur – RK Partizan Belgrad (Serbia): 26-30 și 28-23
Optimi: Minaur – AC PAOK Salonic (Grecia): 32-21 și 27-28
Sferturi: Minaur – HC Victor (Rusia): 10-0 și 10-0

Foto-CS Minaur

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!