Românii mor cu zile în spitalele din România pentru că nu avem infrastructură medicală. Politicienii și familiile lor se tratează în străinătate, iar familiile românilor îndură condițiile dezastruoase, incompetența și corupția din spitalele din țară.
Actuala guvernare nu are voință să construiască spitale, dar noi, AUR, avem. Am promis că vom ridica un spital cu banii alocați de la bugetul de stat, dar legea e făcută de așa natură încât să fie împotriva unei astfel de inițiative, pentru că prevede că acești bani să fie cheltuiți strict pentru activități politice.
Nu ne dăm bătuți și vom găsi o soluție pentru a ne duce promisiunea până la capăt.
Totodată, am făcut un apel la actuala guvernare să nu mai tragă de timp și să construiască spitalele de care românii au mare nevoie.
Facem birouri de AUR oriunde există comunități românești
Duminică, am efectuat o vizită în Marea Britanie, unde m-am întâlnit cu românii noștri din Londra pentru a discuta despre problemele și nemulțumirile lor și a găsi împreună soluții. Totodată, am inaugurat biroul AUR din Londra, situat pe 4 Whitchurch Lane, Edgware HA8 6JZ, unde vă așteptăm cu drag.
Următoarea întâlnire o voi avea cu românii din Paris pe 2 august, ora 20:00, la adresa 75 rue Rateau, LA CORNEUVE 93120. Diaspora reprezintă o prioritate pentru AUR și vom lupta în continuare pentru a crea condiții bune ca românii să se întoarcă acasă.
AUR, partidul care poate asigura României o politică externă demnă
Finlanda, cel mai dur contestatar al primirii României în spațiul Schengen, ne susține brusc, deplin și necondiționat, după ce s-a opus timp de 11 ani.
Schimbarea de atitudine vine după ce am atras atenția, de la tribuna Parlamentului, că aderarea Suediei și Finlandei la NATO este binevenită, dar România trebuie să-și urmărească în același timp și propriile interese, în acest caz prin negocierea aderării la spațiul Schengen.
AUR a făcut în aceste zile mai multe pentru politica externă a României decât toate guvernele din ultimii ani. Când vom fi la guvernare, România va avea, în sfârșit, și politică externă!
„AUR te aude” la tine în localitate
După trei săptămâni de la demararea campaniei „AUR te aude”, parlamentarii noștri au centralizat din ce în ce mai multe sesizări de la oamenii cu care au stat de vorbă în teritoriu.
În județul Timiș, deputatul AUR Ciprian-Titi Stoica a luat la pas localitățile alături de echipele locale AUR, discutând la firul ierbii cu cetățenii. Astfel, printre problemele identificate se regăsesc lipsa infrastructurii, lipsa utilităților, penuria de locuri de muncă, corupție și abuzuri din partea aleșilor locali, declin demografic și lipsa voinței politice din partea unor administrații locale putrede.
De creșterea accelerată a prețurilor, de salariile prea mici, de menținerea pensiilor speciale și a numărului nejustificat de parlamentari s-au plâns și locuitorii sectorului 2 din Capitală când colegii din AUR București au mers în Piața Obor să ia pulsul străzilor din cartier.
Toate aceste aspecte vor fi transpuse de AUR în noua sesiune parlamentară, în proiecte de lege, întrebări, interpelări și poziții publice.
Cu ajutorul vostru vom face dreptate pentru România!
Ministerul Afacerilor Externe pune interesele Ucrainei mai presus de interesele României!
AUR a condamnat atitudinea slugarnică a diplomației române, care și-a dat acordul pentru distrugerea Deltei Dunării prin tranzitarea canalului Bâstroe de către nave sub pavilion terț.
Pe lângă pericolul de mediu, statul român va trebui să plătească în plus pentru întreținerea șenalului navigabil, iar traficul pe canalul Sulina și pe porturile fluvio-maritime românești va scădea. Asta în timp ce țara noastră se confruntă deja cu o criză multiplă.
Este încă o dovadă că suntem conduși de un Guvern antinațional, plin de trădători, amatori și oportuniști! Am cerut MAE să-și retragă imediat acordul, în caz contrar, Bogdan Aurescu nu mai are ce căuta în funcție!
AUR încurajează natalitatea
Suntem singura forță politică cu o viziune asumată pro-familie, care a susținut în Parlament facilități fiscale în favoarea tinerelor familii și măsuri concrete pentru încurajarea natalității.
Împreună cu parlamentarii AUR, am depus o inițiativă legislativă pentru acordarea, la fiecare nou-născut, a câte unui tichet în valoare de 1000 lei, oricăruia dintre proaspeții părinți, indiferent de venituri sau alte criterii. Suma va fi utilizată pentru achiziționarea lucrurilor necesare în primele săptămâni de după aducerea pe lume a copilului.
AUR este singurul partid care promovează o politică articulată și consistentă de sprijinire a familiilor aflate la început de drum.
George Simion, președinte AUR