Sesizarea la 112 s-a făcut astăzi, 19 septembrie, la ora 09.18. Apelantul a precizat că a găsit doi câini spânzurați în pădure. Polițiștii și un tehnician criminalist s-au deplasat imediat la fața locului.
Poliția Maramureș: ”Polițiștii din Târgu Lăpuș au fost sesizați de către un bărbat de 49 de ani, prin 112 cu privire la faptul că a găsit doi câini spânzurați în pădure pe raza localității Stoiceni. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat animalele în cauză. Totodată, la locul evenimentului s-au deplasat și polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și un tehnician criminalist, în vederea efectuării cercetării la fața locului.”
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.
Foto-arhiva