Viața în suburbii înseamnă o provocare permanentă, într-o lume lipsită de valori și respect față de lege. Aglomerările urbane se extind chiar dacă arhitecții și urbaniștii nu pregătiseră acest aspect, dar ce contează dacă în afara politicienilor și magistraților, dezvoltatorii imobiliari sunt adevărații stăpâni ai inelelor.

Mai cunoscuți sau discreți, mogulii din domeniu sunt persoane cu o inteligență nativă dar fără studii academice, unii fiind foști merceologi, faianțari sau chiar simpli salahori pe șantierele Europei sfârșitului de secol XX. Reveniți în țară cu o minimă pricepere și înțelegere a filozofiei imobiliare, gulerele albastre fără doctorate plagiate s-au adaptat din mers superbului sistem flămând corupând demnitarii, funcționarii publici și tehnocrații din domeniu. Știți…tagma aia de privilegiați care dețin titlul de expert în…ceva!

Ce a urmat este vizibil nu doar in Baia Mare sau Cluj- Napoca, întreaga țară ajungând la cheremul așa numitei mafii imobiliare a secolului XXI. Ce contează și pe cine interesează cum se inghesuiesc cei din zona periurbană, la intrarea și ieșirea din oraș, fie că merg spre vest, sud sau est, pe langă iazul cianurat, groapa de gunoi sau relicvele industriei socialiste. Sau că acasă nu au presiune la apă, canalizarea se infundă sau refulează de sărbători, curentul cade în week-end sau când funcționează mai multe cuptoare electrice.

Veți găsi prea puține informații sau articole în presă despre dezvoltatorii imobiliari, exceptând reclama pe care o plătesc ”amicilor” vocali din media, sume tot mai mici odată cu dezvoltarea și explozia social media. Unii ar întreba, pe bună dreptate…Și care e problema? Pe cine și cu ce deranjează acești dezvoltatori/baroni imobiliari? Ei cumpără terenuri, uneori abandonate și lăsate în paragină, angajează cei mai buni arhitecți, investesc capital și realizează construcții sau lucrări de calitate mult mai bună decât cele făcute de firmele care lucrează pentru stat.

Problema ar fi aceea că ei beneficiază de un statut preferențial în relația cu autoritățile, obținând avize, autorizații și alte avantaje într-un timp mult mai scurt decât cetățeanul care vrea o extindere sau o anexă în curtea proprie. Ca să nu mai vorbim de faptul că, în Baia Mare ei sunt beneficiarii unor PUZ-uri discutabile cu iz de caviar de contrabandă, facilități care încalcă regulile urbanistice generale. De aceea orașul nu are Plan Urbanistic General nou, ci doar unul mereu adaptat și actualizat la limita moralității și a legii. Iar înțelepții orașului, trimiși să reprezinte interesele comunității și ale cetățenilor, se îngrasă datorită frustrărilor dobândite în bătălii verbale cu tentă populist-politicianistă, complici tăcuți ai mecanismului care devalizează patrimoniul și frumusețea unui oraș secular.

Trăim într-o junglă urbană în care există o stratificare socială anormală, cu o plutocrație agresivă și nerușinat de bogată, o clasă de mijloc subțire rușinată de condiția sa modestă și marea masă a cetățenilor care trăiesc de la o lună la alta, din pensii, ajutoare sociale, muncind la negru sau cu ziua, descurcându-se cu firmiturile căzute sau aruncate de la masa oligarhilor obseceni. Clienți ai cârciumilor de cartier și al beturilor cu jocuri de noroc care au împânzit orașul, rațiunea vieții acestor băimăreni o constituie ciorba acră de acasă, petul cu bere de 2 litri și libertatea de a comenta politică, sport, administrație și picanteriile specifice lumpenproletariatului modern.

Tristă realitate a unui oraș care are trecut, se sufocă în prezent, dar clamează prin vocea politicienilor că are…viitor!

”Ce este viața decât un șir de nebunii inspirate? Greutatea e să le alegi pe cele demne de a fi făcute.” (George Bernard Shaw)