PNL PSD AUR PSD
Grotesc: Un bărbat și-a violat fiul de 2 ani și 2 luni. Localnicul din Seini a fost arestat - Ziarul de Maramures

Grotesc: Un bărbat și-a violat fiul de 2 ani și 2 luni. Localnicul din Seini a fost arestat

La data de 21 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Seini au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, pe strada Cărămidăriei din orașul Seini, mai multe persoane cunosc faptul că un bărbat, de 30 de ani, și-ar fi abuzat sexual fiul minor de 2 ani și 2 luni, transmite Poliția Maramureș.

PNL

Deplasați la fața locului, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au efectuat cercetarea la fața locului, iar minorul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, unde a fost examinat de către medicul legist din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș.

PSD

De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, în noaptea de 19/20.11.2022, pe fondul consumului de alcool, bărbatul și-ar fi agresat sexual fiul de 2 ani și 2 luni, în timp ce se aflau în camera în care conviețuiesc.

Față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ieri, 22 noiembrie, a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Baia Mare, care a admis propunerea de arestare preventivă.

Totodată, despre eveniment a fost sesizat D.G.A.S.P.C. Maramureș.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!