PNL PSD AUR PSD
SUA: Comisia parlamentară recomandă inculparea penală a lui Trump - Ziarul de Maramures

SUA: Comisia parlamentară recomandă inculparea penală a lui Trump

Comisia de anchetă parlamentară privind asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021 a recomandat luni ca fostul preşedinte Donald Trump să fie inculpat penal, în special pentru apelul la insurecţie şi conspiraţie împotriva statului american, comentează AFP și Agerpres.

PNL

Fără caracter obligatoriu, acest apel nu este mai puţin istoric, deoarece vizează un fost şef al statului, care a denunţat imediat o manevră vizând, în opinia lui, să împiedice noua sa candidatură la preşedinţie. Cei nouă membri ai comisiei – şapte democraţi şi doi republicani – au votat în unanimitate în favoarea acestor recomandări în cadrul unei ultime şedinţe publice şi transmisă în direct, al cărei final a fost salutat cu aplauze în sală. Este punctul culminant a 18 luni de anchetă în cursul cărora aleşii au interogat peste o mie de persoane, au examinat un munte de documente şi au organizat audieri publice foarte mediatizate pentru a demonstra că Donald Trump s-a aflat „în centrul” evenimentelor.

PSD

Pe 6 ianuarie 2021, partizani ai lui Trump, afirmând – în mod greşit – la fel ca el că prezidenţialele din 2020 i-au fost „furate” de Joe Biden, au atacat violent sediul Congresului de la Washington pentru a opri certificarea rezultatelor, făcând să tremure democraţia americană.

Negând realitatea, Donald Trump a „distrus” încrederea în sistemul democratic, a denunţat Bennie Thompson, şeful comisiei. El „a aprins fitilul, a turnat benzină pe foc şi a stat ore în şir în sala de mese a Casei Albe, urmărind focul care arde, şi astăzi încă el continuă să înteţească aceste flăcări”, a acuzat democrata Elaine Luria.

Numărul doi al comisiei, republicana Liz Cheney, bestia neagră a lui Donald Trump, a apreciat că acţiunile lui au arătat că el este „inapt” să ocupe noi funcţii publice.

Câteva ore mai târziu, principalul interesat a denunţat „procese false”.

„Toate aceste poveşti vizând punerea sub acuzare sunt ca procesul de demitere – o încercare partizană de a mă îndepărta, pe mine şi pe Partidul Republican”, a declarat el pe reţeaua sa Truth Social.

„Ceea ce nu înţeleg aceşti oameni este că atunci când se leagă de mine, cei care iubesc libertatea se adună în jurul meu. Asta mă face mai puternic”, a adăugat Donald Trump.

Pe 6 ianuarie 2021, el le-a cerut partizanilor „să lupte ca dracii”, fără, totuşi, să le ceară expres să invadeze Capitoliul.

Cele patru capete de acuzare recomandate de membrii comisiei de anchetă sunt: apel la insurecţie, conspiraţie împotriva statului american, obstrucţionarea unei proceduri oficiale (certificarea rezultatului unor alegeri prezidenţiale) şi declaraţii false. Aceste motive pot conduce la pedepse cu închisoarea şi interzicerea deţinerii de funcţii publice, în contextul în care fostul preşedinte republican a anunţat că se relansează în cursa pentru Casa Albă din 2024.

Votul comisiei este larg simbolic, deoarece membrii acesteia nu pot să-l inculpe ei înşişi pe fostul magnat în domeniul imobiliar.

Departamentul Justiţiei (DoJ) – care a numit un procuror special să-l ancheteze în mjod independent pe Donald Trump – este cel care decide dacă îl inculpă sau nu.

Bennie Thompson a spus la CNN că este „convins” că DoJ îl va inculpa pe republican.

„Nimeni, inclusiv un fost preşedinte, nu este mai presus de lege”, a subliniat el. Întrebată despre acest subiect, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a spus că executivul doreşte „să fie foarte atent să nu politizeze deloc acest proces”.

Cel puţin cinci persoane au murit în legătură cu luarea cu asaltul asupra Congresului, iar sute de persoane au fost inculpate cu privire la violenţele de atunci.

Donald Trump s-a aflat „în centrul” unei „tentative de lovitură de stat”, declarase anterior Bennie Thompson. Comisia a subliniat cu insistenţă că era imposibil ca republicanul să nu ştie că a pierdut alegerile în faţa lui Joe Biden.

Procurorul său general, o serie de consilieri şi chiar şi propria sa fiică, Ivanka… În mărturii în faţa camerei video, mai mulţi membri ai cercului apropiat al lui Donald Trump au spus că nu au crezut în teoriile sale de „fraudă electorală”.

Donald Trump este, de asemenea, acuzat că a făcut presiuni asupra vicepreşedintelui său, Mike Pence, şi asupra unor responsabili electorali, în special în Georgia şi Arizona, pentru a încerca să invalideze alegerile prezidenţiale.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!