PNL PSD AUR PSD
Sorin Vlașin, senator: Persoanele care au achizionat imobile prin programul „Prima Casă” vor beneficia de dare în plată - Ziarul de Maramures

Sorin Vlașin, senator: Persoanele care au achizionat imobile prin programul „Prima Casă” vor beneficia de dare în plată

Senatorul PSD Maramureș, Sorin Vlașin este unul dintre inițiatorii proiectului de lege care vizează modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.

PNL

Un proiect extrem de important care va veni și în sprijinul persoanelor care au achiziționat locuințe prin programul ”Prima Casă”. De precizat ar fi faptul că, proiectul de lege a primit aviz favorabil la Senat și urmează să intre în dezbatere și la Camera Deputaților.

PSD

Sorin Vlașin, senator PSD Maramureș: ”Un proiect de lege foarte important, care vine în sprijinul românilor, a trecut de Senat și urmează să fie dezbătut de Camera Deputaților. Este vorba despre propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, inițiată de colegul senator Daniel Zamfir și semnată de mai mulți colegi parlamentari PSD, printre care mă număr și eu. Concret, actul normativ prevede printre altele că și cei care au achizionat imobile prin programului „Prima Casa/Noua Casa” vor putea să beneficieze de darea în plată. Continuăm să luptăm pentru drepturile românilor și pentru normalitate, pentru că ținem cu România.

***Darea în plată este o varietate a plăţii şi produce aceleaşi efecte: stinge obligaţia, împreună cu toate accesoriile ei.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!