Vineri și sâmbătă, 4-5 august, Sala Polivalentă din Baia Mare va fi gazda unui turneu de pregătire organizat de CS Minaur, la care vor participa MKS Lublin, HC Zalău, Corona Brașov și echipa gazdă, scrie minaur.ro.
Sunt primele jocuri în fața propriilor suporteri, dar nu și primele din intersezon, Minaur jucând alte trei partide în cantonamentul din Ungaria. Atunci, elevele pregătite de Andrei Popescu și Daniel Apostu s-au impus în fața echipei maghiare Alba Fehervar și a pierdut de două ori în fața selecționatei Japoniei, echipă care se pregătește pentru turneul de calificare la Jocurile Olimpice.
MKS Lublin s-a clasat pe locul al doilea în sezonul trecut al campionatului polonez și este o prezență constantă în cupele europene.
Cealaltă echipă cu care va juca Minaur este Corona Brașov, pregătită de doi antrenori care au trecut pe la Minaur, Alin Bondar și Răzvan Udriștioiu. Corona este nou promovată în prima divizie.
Lotul Coronei: Raluca Rădoi, Elena Voicu, Anica Gudelj (portari); Brigitta Bitay, Alexandra Dumitrașcu, Cristina Iordachi (extreme stânga), Ana Maria Berbece, Flavia Munteanu, Natalia Fonseca (extreme dreapta); Diana Golanu, Bianca Voica, Bobana Klikovac (pivoți); Carla Lăcătuș, Oana Cîrstea, Raissa Marin, Alisia Boiciuc, Matea Pletikosic (centru); Medea Iordan, Ana Maria Văcariu, Macarena Gandulfo, Laura Lasm, Patricia Moraru, Azenaide Carlos, Ștefania Lazăr (interi)
Vineri, 4 august: HC Zalău – MKS Lublin (ora 16.00); CS Minaur – Corona Brașov (18.00)
Sâmbătă, 5 august: HC Zalău – Corona Brașov (11.00); CS Minaur – MKS Lublin (13.00)
Duminică, 6 august, de la ora 12.00, se va disputa meciul Minaur tineret – MKS Lublin.