Serviciul de Probațiune Maramureș este unul dintre primele 28 de servicii înființate la nivel național, în anul 2001, sub denumirea inițială de serviciu de reintegrare socială și supraveghere. Ca structură teritorială a Direcției Naționale de Probațiune, Serviciul de Probațiune Maramureș are atribuții în sfera execuțional-penală, pe întreg parcursul procesului penal, din faza de urmărire penală și judecată, până în faza post-condamnatorie.
În perioada presentențială, personalul specializat din cadrul serviciilor de probațiune întocmește referate de evaluare pentru toți inculpații minori, iar, la solicitarea organelor judiciare, rapoarte de evaluare pentru inculpații majori, susținând instanța în procesul de individualizare a pedepsei și formulând recomandări și propuneri motivate privind măsurile oportune ce pot fi dispuse în cauza penală.
De asemenea, consilierii de probațiune coordonează procesul de supraveghere în cadrul măsurilor educative neprivative de libertate dispuse de instanță cu privire la minorii sancționați, precum și procesul de supraveghere al persoanelor majore, sancționate cu alternative la pedeapsa închisorii.
Modul în care se conformează dispozițiilor impuse de către instanță persoanele sanționate penal, fie că este vorba de minori față de care s-a dispus o măsură educativă ori de persoane adulte sancționate cu amânarea aplicării pedepsei, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei ori înlocuirea pedepsei amenzii penale cu muncă neremunerată în folosul comunității, respectiv persoane liberate condiționat din penitenciar, cu un rest de pedeapsă mai mare de 2 ani, este atent monitorizat de către consilierii de probațiune.
În activitatea de probațiune, consilierii de probațiune maramureșeni aplică proceduri specifice de lucru care țintesc factorii de risc și nevoile criminogene și de ordin social ale persoanelor sancționate, oferind asistență și consiliere în scopul reintegrării acestora în societate, urmăresc respectarea măsurilor de supraveghere și asigură controlul executării unor obligații impuse, precum: executarea muncii neremunerate în folosul comunității, achitarea obligațiilor civile către părțile vătămate, urmarea de cursuri școlare sau de calificare profesională, supunerea unor măsuri de control, tratament sau de îngrijire medicală, interzicerea dreptului de a conduce anumite vehicule, de a ocupa anumite funcții sau profesii, de a se afla în anumite locuri sau de a intra în legătură cu anumite persoane, de a deține sau de a folosi arme ori de a părăsi teritoriul României, fără acordul instanței.
Totodată, consilierii de probațiune derulează programe de reintegrare socială individuale sau de grup, în scopul reorientării comportamentale în sens pro-social și prevenirii comiterii de noi infracțiuni.
O altă activitate specifică consilierilor de probațiune o reprezintă participarea la ședințele săptămânale ale comisiei de liberare condiționată a deținuților din Penitenciarul Baia Mare, în cadrul căreia formulează propuneri individualizate cu privire la măsurile și obligațiile pe care instanța le poate dispune în sarcina persoanei liberate, în scopul susținerii procesului reintegrării în comunitate.
Pe parcursul anilor, Serviciul de Probațiune Maramureș a dezvoltat o bună colaborare cu organele judiciare din județul Maramureș, precum și cu partenerii și colaboratorii locali: Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, Primăria Municipiului Baia Mare și primăriile comunale județene, Penitenciarul Baia Mare, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și unitățile subordonate, Agenția Județeană de Ocuparea a Forței de Muncă Maramureș, Centrul de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Maramureș, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Direcția Generală de Pașapoarte, Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, Spitalul Municipal Sighetu Marmației, Asociația Vis Juventum, ASSOC, Asociația Femeilor Ortodoxe, Fundația de Voluntari Somaschi etc.
***Sistemul de probațiune este un serviciu public de interes național, dezvoltat de Ministerul Justiției, care contribuie la înfăptuirea actului de justiție și își desfășoară activitatea în scopul menținerii siguranței comunității, al reabilitării sociale a infractorilor, al diminuării riscului de săvârșire a unor noi infracțiuni, precum și pentru reducerea costurilor financiare și sociale ale detenției, prin diminuarea populației din unitățile penitenciare și valorificarea potențialului socio-economic al infractorilor.
Privind retrospectiv, drumul parcurs în cei 22 de ani de activitate nu a fost lipsit de obstacole sau dificultăți, sistemul de probațiune cunoscând modificări atât de ordin administrativ cât și din punct de vedere al rolului pe care îl deține în cadrul sistemului de justiție.
Modificările legislative survenite prin intrarea în vigoare a noilor coduri în materie penală au fost urmate de o creștere constantă și semnificativă a numărului de persoane care se află în evidența sistemului de probațiune, aspect care a condus implicit la suprasolicitarea resursei umane. Depășirea acestor obstacole și desfășurarea activității de probațiune cu respectarea standardelor de performanță a fost posibilă doar prin dedicarea totală a consilierilor de probațiune, prin implicarea constantă și cu profesionalismul dovedit de către aceștia în munca pe care o desfășoară.
Informatii furnizate de Serviciul de Probațiune Maramureș.