PNL PSD AUR PSD
SUA: O persoană şi-a pierdut viaţa în incendiile de vegetaţie scăpate de sub control din Texas - Ziarul de Maramures

SUA: O persoană şi-a pierdut viaţa în incendiile de vegetaţie scăpate de sub control din Texas

Incendiile de vegetaţie care fac ravagii în nordul Texasului au ucis cel puţin o persoană, iar pompierii luptă pentru a ţine sub control unul dintre cele mai ample incendii din istoria acestui stat american, potrivit presei locale, informează AFP și AGERPRES.

PNL

Incendiul de la Smokehouse Creek, într-o regiune cunoscută pentru păşunile sale, a fost limitat doar în proporţie de 3%. Flăcările uriaşe, care s-au propagat în urma vânturilor violente şi a temperaturilor anormal de calde pentru această perioadă a anului, au pârjolit deja 344.000 de hectare.

PSD

În micuţa localitate Stinnett, o femeie de 83 de ani a pierit în incendiu, a precizat miercuri seară pentru presa locală un responsabil al comitatului Hutchinson, adăugând că au fost distruse cel puţin 20 de construcţii.

La circa 100 de kilometri est, în oraşul Canadian, care are circa 2.300 de locuitori, ”au ars mai multe case”, a declarat edilul Terrill Bartlett pentru canalul CNN, dar ”din fericire, nimeni nu a fost grav rănit”.

Potrivit lui Chad Myers, meteorolog CNN, incendiul se deplasează cu o viteză de două terenuri de fotbal pe secundă.

În total, cele cinci incendii în desfăşurare pe teritoriul statului, printre care şi cel de la Smokehouse Creek, au distrus peste 404.000 hectare de teren. Miercuri seară, alte 18 incendii au fost limitate.

Serviciul meteorologic naţional din Amarillo…DETALII AICI

Foto-TEXAS A&M Forest Service

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!