Deputatul Călin Bota a susținut decizia de respingere a moțiunii de cenzură inițiată de USR pe tema eliminării contribuției la sănătate în cazul concediilor medicale.
Demnitarul consideră că sumele, care sunt plătite de la buget pentru concediile medicale sunt foarte mari și trebuie luate măsuri pentru diminuarea cheltuielilor.
Călin Bota, deputat PNL Maramureș: ”Am susținut, cu argumente, decizia de respingere de către grupul parlamentar liberal din Camera Deputaților a moțiunii de cenzură inițiată de USR împotriva ministrului de Finanțe Marcel Boloș, pe tema eliminării contribuției la sănătate în cazul concediilor medicale, moțiune respinsă cu majoritatea voturilor deputaților.
Mizând pe coarda emoțională, inițiatorii moțiunii au aruncat în lupta lor politică, mamele, bolnavii de cancer și copiii. Ce au uitat să precizeze cei de la USR e faptul că dintr-un total de 3.361.223 concedii medicale, doar 14,87% au fost acordate pentru afecțiuni oncologice, pentru mame însărcinate sau pentru mame aflate în îngrijire copil. Cu siguranță cele 15% concedii medicale acordate in aceste situații sunt justificate și cu siguranță putem găsi soluții pentru ca în aceste cazuri speciale să menținem această facilitate și să renunțăm la contribuția de sănătate.
Acesta este și motivul pentru care avem deja în Parlament, în dezbatere, proiectul de lege PLX 33/2024, pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.115/2023 și am încredere că prin discuții, inclusiv cu colegii noștri de la USR, putem veni cu cele mai bune soluții pentru cei care au cu adevărat nevoie de aceasta facilitate. Din păcate, colegii de la USR s-au grăbit, nu au mai așteptat dezbaterile la lege, sperând că vor puncta electoral.
Ce au omis să spună, de asemenea, deputații USR e faptul că unii din cei care beneficiază de concedii medicale ajungeau să fie plătiți mai bine decât cei care merg la serviciu, pentru că au avut această facilitate de a nu plăti contribuția la sănătate. Și aici, din nou, nu mă refer la procentul de 15% al celor bolnavi de cancer, mame însărcinate sau cele care isi îngrijesc copiii bolnavi, pentru care sunt convins că vom găsi o soluție echitabilă in Parlament.
Așa cum arata și cifrele, numărul celor care beneficiază de concedii medicale este foarte mare, sumele pe care le plătim de la buget sunt imense, peste 6 miliarde de lei doar pentru concediile medicale de anul trecut și, dacă vorbim de responsabilitate bugetară, trebuie să luam măsuri pentru a diminua aceste cheltuieli.
Vom găsi în Parlament soluții legislative pentru a menține această facilitate pentru bolnavii oncologici, pentru mamele însărcinate și pentru cele care au grijă de copiii bolnavi, dar trebuie să aplicăm și măsuri pentru a stopa fenomenul concediilor medicale date pe bandă rulantă, care ajung să afecteze bugetul statului.”