Președintele ales al Consiliului Județean Gabriel Zetea a anunțat că se va întâlni cu reprezentanții Direcțiilor din cadrul Consiliului Județean Maramureș, inclusiv Direcția Tehnică, Economică, Arhitect Șef, Implementare Proiecte și Juridică, pentru a se pune la curent cu stadiul proiectelor aflate în faza de implementare.
De asemenea, a avut discuții cu actuala conducere a Consiliului Județean pentru a înțelege pe deplin ce va prelua în luna octombrie:
„Este important să mă pun la curent cu etapele pe care trebuie să le mai parcurgem în perioada următoare pentru a trece de la nivelul studiilor de fezabilitate la realitate și la șantiere adevărate de care este atâta nevoie în Maramureș.”
Gabriel Zetea a evidențiat că prioritatea zero este reabilitarea drumurilor județene și construcția noilor drumuri rapide:
„Avem nevoie de șantiere și asta vom livra în viitorul mandat. Vom munci chiar și în această vară, vom ține legătura cu Guvernul României, cu ADR NV, cu Ministerul Transporturilor pentru ca aceste proiecte să vadă în sfârșit lumina zilei. Prioritatea zero a mandatului meu este reabilitarea drumurilor județene și construcția noilor drumuri rapide, deoarece avem nevoie urgentă de șantiere pentru a îmbunătăți infrastructura județului Maramureș”.