Județul Maramureș dă STARTUL campaniei naționale „Let`s Do It, Romania!”, pe data de 21 septembrie 2024. Ziua curățeniei generale.
Acțiunea de ecologizare de anul acesta, a cuprins un număr impresionant de primării, care vor coordona activitățile de curățenie în comunitățile lor: Baia Mare, Cicârlău, Botiza, Groși, Seini, Ariniș, Cavnic, Poienile Izei, Dragomirești, Câmpulung La Tisa, Sarasău, Lăpuș, Valea Chioarului, Ardusat, Bogdan Vodă, Șieu, Târgu Lăpuș, Sighetu Marmației, Baia Sprie, Șomcuta Mare, Asuaju De Sus, Băița De Sub Codru, Bocicoiu Mare, Boiu Mare, Cernești, Coaș, Copalnic Mănăștur, Cupșeni, Dumbrăvița, Fărcașa, Gârdani, Groșii Țibleșului, Ieud, Leordina, Mireșu Mare, Ocna Șugatag, Recea, Rona De Jos, Rona De Sus, Satulung, Săcălășeni, Vișeu De Jos, Oarța De Jos și Sighetu Marmației.
CLICK: BM. Str. Vasile Lucaciu, tronsonul str. Oltului cu Electrolizei, închisă în 13 septembrie 2024
În Baia Mare, participanții se vor aduna în Piața Revoluției, în intervalul 9:00-9:30, de unde vor porni spre zonele propuse pentru ecologizare: Baraj-Firiza, Valea Usturoiu și Limpedea-Coloane. Cei mici vor fi implicați în ecologizarea parcului Regina Maria și a zonelor din apropierea unităților școlare.
Participanții vor primi saci și mănuși pentru ecologizare, iar datorită numărului mare de voluntari, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere în județul Maramureș (ADI DEȘEURI MARAMUREȘ, director Dobocan Romeo) a contribuit cu 10.000 de saci necesari județului nostru.
La nivel județean, pe lângă primăriile implicate, vor participa și diverse instituții și organizații care susțin acțiunea, printre care Inspectoratul Școlar Maramureș, Prefectura Maramureș, Consiliul Județean și alte instituții locale.
Lista înscrierilor rămâne deschisă. Pentru detalii suplimentare, persoana de contact: Pop Silvia, coordonator județean ,tel.0740855298 , email [email protected].
# Județul Maramureș dă STARTUL campaniei naționale „Let`s Do It, Romania!”, pe data de 21 septembrie 2024