Creierul femeii se reorganizează în timpul sarcinii (studiu) - Ziarul de Maramures

Breaking News

Creierul femeii se reorganizează în timpul sarcinii (studiu)

Sarcina declanşează schimbări majore în corpul unei femei – hormonale, cardiovasculare, respiratorii, gastrointestinale, urinare şi altele. Şi, după cum arată un nou studiu, creierul femeii însărcinate trece, la rândul lui, prin schimbări majore, unele trecătoare, altele de lungă durată, a transmis Reuters si Agerpres.

Cercetătorii au anunţat luna aceasta că au cartografiat pentru prima dată schimbările care se produc pe măsură ce creierul unei femei se reorganizează ca răspuns la sarcină, pe baza scanărilor efectuate de 26 de ori, începând cu trei săptămâni înainte de concepţie, până la nouă luni de sarcină şi apoi, postpartum, doi ani mai târziu.

Studiul a constatat o reducere generalizată a volumului de materie cenuşie corticală, zona încreţită care cuprinde stratul cel mai exterior al creierului, precum şi o creştere a integrităţii microstructurale a materiei albe, situată mai adânc în creier. Ambele modificări au coincis cu o creştere a nivelului hormonilor estradiol şi progesteron.

Materia cenuşie este compusă din corpurile celulare ale celulelor nervoase aflate în creier. Materia albă este alcătuită din fascicule de axoni – fibre lungi şi subţiri – ale celulelor nervoase care transmit semnale în cadrul unor conexiuni pe distanţe lungi în creier.

Studiul, primul de acest gen, s-a bazat pe un singur subiect: Elizabeth Chrastil, la Universitatea California din Irvine, Statele Unite, coautoare a studiului, care a devenit mamă pentru prima dată. Ea a născut un băiat sănătos, care are în prezent 4 ani şi jumătate. Chrastil avea 38 de ani în timpul studiului, iar acum are 43 de ani.

Oamenii de ştiinţă au declarat că, după finalizarea acestui studiu, au observat acelaşi tipar la alte câteva femei însărcinate, care au fost supuse unor scanări cerebrale în cadrul unui studiu în curs de desfăşurare, numit „Proiectul creierului matern”. Cercetătorii intenţionează să extindă numărul subiecţilor la câteva sute.

„Este destul de şocant că în 2024 nu avem aproape nicio informaţie referitoare la ceea ce se întâmplă în creier în timpul sarcinii. Această lucrare (de cercetare) deschide mai multe întrebări decât răspunsuri, iar noi atingem aceste întrebări doar la suprafaţă”, a adăugat Chrastil.

Scanările au demonstrat o reducere, în medie, de aproximativ 4% a materiei cenuşii în aproximativ 80% dintre regiunile creierului studiate. O mică revenire postpartum nu a readus volumul la nivelurile anterioare sarcinii.

Totodată, scanările au relevat o creştere de …DETALII AICI

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!