Liderii PSD Maramureș, Gabriel Zetea, președinte al PSD Maramureș și al Consiliului Județean și Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare anunță susținerea lor fermă pentru candidatura dr. Andreas Friedl la Camera Deputaților.
Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea: ”Dr. Andreas Friedl va fi o voce puternică în Parlamentul României!”
„PSD Maramureș propune cea mai tânără și energică echipă de candidați, iar Andreas este un exemplu grăitor al implicării și profesionalismului. Medic primar urolog, Andreas Friedl își dorește să aducă normalitate în sistemul medical, să eficientizeze dotarea spitalelor din județ și să atragă fonduri nerambursabile pentru aparatură modernă și cercetare medicală avansată. Andreas este motivat, dedicat și capabil să gestioneze orice provocare, fiind un om care prețuiește oamenii. Sunt convins că va fi o voce importantă pentru Maramureș și pentru sistemul medical românesc, iar PSD Maramureș îl susține cu toată încrederea pentru a reprezenta județul în Parlament.”, arată Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș.
Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș: ”Dr. Andreas Friedl este un profesionist desăvârșit!”
„Dr. Andreas Friedl este un profesionist desăvârșit, care a pus mereu binele pacienților și al comunității pe primul loc. Ca medic primar urolog la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare, Andreas a demonstrat empatie și determinare, fiind alături de oameni și acționând întotdeauna cu respect și responsabilitate. Andreas își propune să transforme spitalele din Maramureș într-un model de excelență, atrăgând fonduri nerambursabile, aparatură modernă și medici specializați care să rămână aici, în județul nostru. Cred cu tărie că Andreas are capacitatea de a transforma promisiunile în fapte și de a reprezenta cu demnitate Maramureșul acolo unde contează cel mai mult – în Parlamentul României”, susține și primarul Municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, președinte al PSD Baia Mare.
PSD Maramureș promovează lideri tineri și competenți care să contribuie la dezvoltarea județului, iar Gabriel Zetea și Doru Dăncuș îndeamnă maramureșenii să susțină candidatura dr. Andreas Friedl la Camera Deputaților, fiind convinși că acesta va reprezenta cu mândrie județul și va aduce schimbările de care comunitatea maramureșeană are nevoie.
Comandat de PSD Maramureș CMF 11240017