S-a demarat procedura privind alegerea celor doi reprezentanți ai societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii - Ziarul de Maramures

S-a demarat procedura privind alegerea celor doi reprezentanți ai societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii

În cadrul ședinței Biroului Permanent al Senatului, s-a demarat procedura privind alegerea celor doi reprezentanți ai societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii, a transmis senatorul liberal Cristian Niculescu Țâgârlaș.

În perioada 4 noiembrie – 5 decembrie 2022, organizațiile profesionale ale juriștilor, consiliile profesionale ale facultăților de drept acreditate, asociațiile și fundațiile care au ca obiectiv apărarea drepturilor omului, vor putea propune Biroului Permanent al Senatului câte un candidat. Lista candidaților va fi afișată publicului în perioada 6-12 decembrie.

”Candidații trebuie să îndeplinească condiții riguroase pentru a fi eligibili în această funcție, deoarece avem nevoie de oameni bine pregătiți care să ocupe cele două funcții importante în această instituție publică”, a precizat senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș.

Foto-Cristian Niculescu Țâgârlaș FB

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!