Crina Chilat, deputat PSD Maramureș, a participat săptămâna trecută, în Sala Bogdan Vodă a Palatului Administrativ, la o comisie de lucru la care au participat și alți parlamentari, dar și reprezentanți ai instituțiilor județene, ai societății civile și sindicate.
Au fost ridicate probleme legate de pensiile minerilor, de fondul funciar, dar și despre cum ar trebui susținută agricultura la nivelul județului Maramureș. S-au atins și probleme sociale cum ar fi propunerea legislativă nr. 322/2023 pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. În ceea ce priveste Legea fondului funciar nr. 18/1991 aici s-a punctat minusurile și plusurile în aplicarea acesteia. Referitor la stadiul legii nr. 669/2024, care corectează inechitățile din Legea nr. 360 privind pensiile, în special pentru pensionarii din domeniul mineritului, aici a existat un dialog intens între parlamentari și mineri.
Doamna parlamentar Crina Chilat cunoște problemele ridicate în cadrul comisiei de lucru, menționate atât de societatea civilă, sindicate, cât și de instituțiile publice. Parte din acestea sunt deja pe masa de lucru a doamnei deputat.
Crina Chilat, deputat PSD Maramureș: Am fost și rămân mereu alături de maramureșeni. Sunt un om al dialogului deschis și constructiv și încerc să găsesc cele mai potrivite soluții la problemele semnalate. Am participat la întâlnirea de la Prefectura Maramureș cu dorința sinceră de a identifica rezolvări, de a-i ajuta concret pe cei care și-au spus „of-urile”. Cunosc o mare parte dintre problemele prezentate și voi sprijini sau iniția proiecte legislative pentru a corecta neajunsurile etalate de sindicaliști, ONG-uri sau societatea civilă. Suntem zece parlamentari, reprezentanți ai județului Maramureș, ai maramureșenilor, împreună trebuie să facem front comun, ca să facem ceea ce trebuie pentru cei care ne-au învestit cu încrederea lor.”
CLICK: Absențele nemotivate ale parlamentarilor sunt sancționate cu 5% din indemnizația brută lunară