Reclama ta
Senatorul Sorin Vlașin a semnat o nouă inițiativă legislativă care vizează conducătorii auto implicați în accidente rutiere mortale - Ziarul de Maramures

Senatorul Sorin Vlașin a semnat o nouă inițiativă legislativă care vizează conducătorii auto implicați în accidente rutiere mortale

Senatorul social-democrat, Sorin Vlașin, a semnat o nouă inițiativă legislativă care vizează conducătorii auto implicați în accidente rutiere mortale și care refuză recoltarea probelor biologice sau părăsesc locul accidentului.

Șoferii care părăsesc victimele după producerea accidentelor sau refucă recoltarea, nu vor mai primi pedepse cu suspendare, ci cu executare.

Sorin Vlasin, senator PSD Maramures: ”De curând, s-au împlinit 2 ani de la intrarea în vigoare a Legii Anastasia, inițiată de colegul Robert Cazanciuc și susținută de grupul PSD. Astfel, săvârșirea omorului din culpă de către un șofer care a condus fără permis, sub influența alcoolului sau a substanțelor psiho-active, se pedepsește cu închisoarea, fără posibilitatea ca instanța să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Acum, colegul Robert Cazanciuc a inițiat o nouă propunere legislativă, pe care am semnat-o și eu, împreună cu colegii din PSD, astfel încât nu mai fie posibilă suspendarea executării pedepsei în cazul uciderilor din culpă urmate de refuzul de recoltarea a probelor biologice sau de părăsire a locului accidentului. România ocupă locul 1 în Europa la numărul deceselor cauzate de accidente rutiere. Acest lucru trebuie să se oprească și vinovații trebuie trași la răspundere!”

Initiativa urmează să fie supusă dezbaterii în comisiile de specialitate.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!