44.969 de maramureșeni s-au vaccinat cu Pfizer, iar alți 2.730 cu AstraZeneca. Prioritari la vaccinare sunt pacienții transplantați, dar și cei care sunt pe listele de așteptare - Ziarul de Maramures

44.969 de maramureșeni s-au vaccinat cu Pfizer, iar alți 2.730 cu AstraZeneca. Prioritari la vaccinare sunt pacienții transplantați, dar și cei care sunt pe listele de așteptare

Până în prezent, la nivelul județului Maramureș s-au vaccinat 49.939 de persoane din care 30.659 de persoane au fost imunizate cu prima doza, iar 19.280 de persoane cu a doua doza, transmite Comitetul Județean pentru situații de Urgență (CJSU) Maramureș.

Astfel, au fost imunizate cu vaccinul PfizerBioNTech 44.969 persoane, cu vaccinul Moderna 2.240 persoane și cu vaccinul AstraZeneca 2.730 de persoane.

Tot CJSU Maramureș a transmis astăzi că prioritari la vaccinare sunt pacienții transplantați, dar și cei care se află pe lista de așteptare pentru un transplant.

Potrivit sursei citate, pentru a veni în sprijinul acestor pacienți, prevăzuți în Etapa a II-a de vaccinare, conform Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a emis o instrucțiune referitoare la prioritizarea vaccinării acestor pacienți, inclusiv a însoțitorilor/persoanelor care au aceeași adresă de domiciliu cu aceștia.

Pentru vaccinarea acestei categorii de bolnavi cronici împotriva COVID-19 se va utiliza produsul a cărui schemă de vaccinare se realizează în cel mai scurt interval de timp între doza 1 și doza 2.

Vaccinarea împotriva COVID-19 poate fi efectuată după un consult medical prealabil: înainte de transplant, în cazul pacienților aflati pe lista de așteptare pentru transplant sau la șase luni după transplant.

Centrele de transplant întocmesc listele cu persoanele prioritare la vaccinare, iar persoanele respective se pot vaccina în centrul de vaccinare la care sunt arondate, fără a fi necesară o programare în platforma informatică, sens în care reprezentanții centrelor de transplant trebuie să informeze centrul de vaccinare cu 72 de ore înainte de data la care persoanele doresc să se vaccineze și să pună la dispoziție și lista nominală a celor care solicită vaccinarea.

Astfel, centrele de vaccinare vor înregistra persoanele din această categorie de bolnavi cronici care se prezintă pentru vaccinare în Registrul electronic național de vaccinări precum și persoanele care locuiesc la aceeași adresă cu pacientul transplantat sau care se află pe lista de așteptare, corespunzător categoriei din care fac parte.

Foto-Primăria Municipiului Baia Mare

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!