Fostul manager al Spitalului de Pneumoftiziologie din Baia Mare, Gabriela Hofer, a făcut o scurtă analiză a sistemului medical pentru ziaruldemaramureș.ro.
Prin această analiză nu am dorit să facem altceva decât să vedem cum stăm la acest capitol atât de important pentru noi, toți. Cu siguranță cel puțin o dată în viața voastră ați fost nevoiți să apelați la serviciile medicale oferite de spitale. Astfel, venim și ne întrebăm dacă ați fost sau nu, mulțumiți? În acest caz, nu punem un accent pe personalul medical întrebându-ne cât de empatic sau nu ar fi fost cu noi, ca și pacienți, ci dacă acest personal medical are oportunitatea să muncească spre exemplu cu aparatură de calitate care să dea răspunsurile necesare diagnosticării bolnavilor.? Apoi ne îndreptăm spre norma de hrană a pacientului, care nu s-a majorat o dată cu prețul la raft sau cu prețul energiei, combustibililor etc., și care trebuie îngropită cu 22 de lei, 3 mese/zi, pe perioada spitalizării. Lipsa personalului medical este un alt punct atins de Gabriela Hofer care consideră că performanța nu se poate face cu medici și asistenți epuizați. Lipsa programelor naționale este o altă problemă stringentă care ar trebui soluționată de urgență.
Analiza Gabrielei Hofer este cât se poate de pertinentă. Aceasta consideră că investițiile în aparatura medicală ar trebui făcute permanent deoarece fix ca și în orice alt domeniu și în sănătate, tehnica medicală evoluează de la an la an. Mulți pacienți aleg unitățile din mediul privat tocmai pentru acuratețea diagnosticului dat de aparetele performante.
Gabriela Hofer, doctor în management sanitar: ”Știm cu toții că banii alocați sistemului sanitar sunt insuficienți. E drept că și unitățile medicale trebuie reabilitate în interior, însă banii mergând spre astfel de investiții, nu mai ajung și pentru modernizarea aparaturii din spitale, atât de necesară diagnosticării pacienților. Trebuie să fim conștienți că tehnica medicală evoluează de la an la an și aparatura ajunge să fie învechită și depășită, lucru care se întâmplă în majoritatea spitalelor de stat. În plus, nici CASS, nu-ți acordă puncte pentru aparatura medicală (punctele genereaza bani pentru spital), decât pe o perioada de 5 ani, deci ar fi necesar să se reînoiască parcul de aparate medicale la fiecare 5 ani, cu aparatura medicală nouă și performantă. Nu poti face performanță medicală cu aparatura si material sanitare invechite. Consider că acesta este unul din principalele motive pentru care parte din pacienți aleg spitalele din sectorul privat, unități care beneficiază și ele de aceleasi tarife de la CASS, ca si unitățile medicale publice, doar ca cele din privat încasează în plus o coplata surporta de pacient care îi asigură o plus valoare care le permite astfel să investească în aparatură și să creeaze o concurență neloiala, care în timp duce la distrugerea spitalelor de stat.”
Un alt punct atins de Gabriela Hofer vizează lipsa personalului medical din unitățile spitalicești de stat. Performanța nu se face cu medici și asistenți epuizați, consideră aceasta.
Gabriela Hofer, doctor în management sanitar: ”O alta problemă a sistemului de sanatate, pe care doresc să o ridic în cadrul analizei noastre, este cea a lipsei personalului din spitale. Schema de personal pe care o poate asigura și susține raportat la veniturile unității sanitare este insuficientă, iar acest lucru se datoreaza tot subfinantarii spitalelor. Lipsa medicilor din unitățile medicale de stat duce la epuizarea celor pe care deja îi avem. Nu este ușor să muncești, mai bine spus să te împarți, la pacienții de pe secții, la cei din Ambulator și pe liniile de gardă. Dorim performanță, dar cum? Și cu ce sacrificii? Această situație este valabilă și în cazul asistenților medicali, infirmieri, îngrijitoare. Epuizarea cadrelor medicale nu este un plus nici pentru pacienți, nici pentru sistem și nici pentru tine ca și profesionist. Performanța nu se face cu medici și asistenți epuizați. De aceea aceste lucruri care fac o defavoare întregului sistem trebuie schimbate și reorganizate de așa manieră încât acest sistem spitalicesc să poată funcționa la parametrii normali.”
Norma de hrană a pacientului este și ea contestată de Gabriela Hofer, care cunoaște importanța hranei necesare recuperării bolnavului internat în unitățile spitalicești.
Gabriela Hofer, doctor în management sanitar: ”Este important să discutăm și despre norma de hrană care s-a modificat recent, mai exact în 2022, la 22 lei/zi, pentru pacientii spitalizati si 33 lei/zi pentru pacientii spitalizati cu TBC/HIV-SIDA/ diabet si alte boli. Aceste sume în opinia mea, sunt insuficiente pentru un om cu probleme de sănătate, spitalizat, care trebuie să suporte un tratament medicamentos și să se refacă. Ganditi-vă ca sunt trei mese într-o singură zi plus gustările între mese. Ar trebui să ne întrebăm dacă un om s-ar putea descurca în ziua de azi cu 22 de lei. Dacă și-ar putea asigura cu 22 de lei trei mese pe zi. Toate s-au scumpit însă norma de hrană în spitale este la același tarif. În plus orice persoană care ajunge să fie spitalizată ar trebui la internare să beneficieze de pachetul de igienă, așa cum se practică în țările civilizate respectiv să primească hârtia igienică, periuța de dinți și săpunul, măcar aceste produse. Vorbim despre faptul că parte din cetățeni sunt certați la propriu cu apa și săpunul, însă noi ca societate nu ne preocupăm să schimbăm acest fapt.”
Lipsa unor programe naționale de sănătate se răsfrânge asupra stării de sănătate a populației.
Gabriela Hofer, doctor în management sanitar: ”Prevenția este un alt capitol problematic și ar trebui gasite soluții urgente în medicina preventivă. Orice afecțiune poate fi depistată din timp și astfel ar putea fi tratată cu succes, cu cheltuieli mult mai mici pentru sistem. Planificarea populației la analize periodice, la ecografii anuale obligatorii, precum și educarea prin programe a populației în vederea adoptării unui stil de viață sănătos, pot evita multe situații neplăcute. Este imperios necesară să investim în medicina preventivă prin crearea de programe naționale.”
Gabriela Hofer nu este doar o militantă pentru respectarea drepturilor femeilor, ea fiind și președintele Organizației Femeilor AUR Maramureș, ci și o militantă pentru respectarea drepturilor pacienților și a personalului medical. Prin urmare, Gabriela Hofer nu-și dorește altceva decât o șansă pentru a schimba în bine lucrurile pentru noi, toți. Până la urmă, viața e scurtă și într-o oarecare măsură cu toți ajungem să avem nevoie de servicii medicale.
Ceea ce trebuie să știm este faptul că, unitățile spitalicești sunt subordonate consiliilor județene sau primăriilor, după caz, care trebuie să se preocupe îndeaproape de aceste instituții medicale și aici facem referire la partea de investiții.
ANA AVRAM
CLICK: Interviu. ”Dan Hofer este echilibrul meu”. Culoarea din viața și cariera Gabrielei Hofer