Baia Mare: Chioșcul de la Buclă a fost ridicat de polițiștii locali - Ziarul de Maramures

Baia Mare: Chioșcul de la Buclă a fost ridicat de polițiștii locali

Băimărenii nu mai sunt de acum nevoiți să fie deranjați de imaginea chioscului abandonat de la Buclă deoarece polițiștii locali l-au ridicat. Acțiunea a fost desfășurată în cursul dimineții de astăzi, 2 martie 2021.

Chioșcul abandonat, de către o societate comercială, avea ca și obiect de activitate vânzarea presei. Construcția din tâmplărie de aluminiu se afla în stare avansată de degradare. După ce a fost demontat și transportat, acesta a fost depozitat în incinta SC URBIS SA.

Pe această cale, Direcția Poliția Locală Baia Mare roagă cetățenii să sesizeze instituției zonele unde întâlnesc construcții similare. Informațiile pot fi transmise la adresa poliţia.locală@baiamare.ro sau telefonic la numerele 0372.702702 / 0262.218961.

Acțiunea de astăzi a fost inițiată de primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș prin Direcția Utilități, din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare, în colaborare cu Serviciul Corp Control-Biroul Disciplina în Construcții din cadrul Direcției Poliția Locală.

Vă reamintim faptul că în luna noiembrie 2020, alte două chioșcuri au fost ridicate. Acestea erau amplasate în zona Bulevardului Republicii intersecție cu strada George Coșbuc, respectiv la intersecția străzilor I.L. Caragiale cu Victoriei.

Foto-Primăria Municipiului Baia Mare

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!