Baia Mare. Se fac înscrieri în Consiliul Consultativ al Tinerilor - Ziarul de Maramures

Breaking News

Baia Mare. Se fac înscrieri în Consiliul Consultativ al Tinerilor

Consiliul Consultativ al Tinerilor (CCT) Baia Mare este o structură consultativă, fără personalitate juridică, în domeniul tineretului, constituită în baza HCL nr. 296/2020. Aceasta va funcționa pe lângă Municipiul Baia Mare și Consiliul Local al Municipiului Baia Mare.

Din cadrul CCT pot face parte reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale de tineret și pentru tineret, cu activitate la nivel local, precizează administrația publică locală.

Organizațiile trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

– scopul prevăzut în statut vizează direct domeniul tineretului, majoritatea obiectivelor sunt adresate tinerilor;
– în cazul organizaţiilor neguvernamentale de tineret, cel puţin două treimi din numărul total al membrilor sunt tineri;
– în cazul organizaţiilor neguvernamentale pentru tineret cel puţin două treimi din numărul total al persoanelor din cadrul structurilor constitutive membre sunt tineri.

Prin tineri se înțelege: “cetăţeni cu vârsta cuprinsă între 14 şi 35 de ani”, astfel încât în componenţa CCT cel puţin două treimi dintre membri vor fi tineri cu vârsta cuprinsă între 14-35 ani.

Înscrierea se va face printr-o cerere depusă la Municipiul Baia Mare, str. Gheorghe Șincai nr. 37, până în 29 februarie 2024, însoțită de documentele doveditoare îndeplinirii condițiilor menționate mai sus.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!