ISJ Maramureș organizează săptămâna meseriilor - Ziarul de Maramures

ISJ Maramureș organizează săptămâna meseriilor

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș organizează, în perioada 8 – 14 martie, acțiunea ”Săptămâna Meseriilor”. Obiectivul principal este acela de a promova învățământul profesional și tehnic, respectiv a meseriilor și calificărilor dobândite, ca urmare a absolvirii unei școli profesionale.

Prin Legea nr. 66/2019, data de 11 martie este instituită ca „Ziua Națională a Meseriilor”. Inspectoratul Școlar Județean Maramureș marchează această zi prin organizarea, în data de 11 martie 2021, începând cu ora 12.00, în sala de evenimente ATP Tech Center, a unei dezbateri intitulate „Meseria face diferența”. Aceasta va fi organizată fără public, transmisă online și va avea ca invitați reprezentanți ai operatorilor economici, ai unităților de învățământ, Centrului Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic, Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș și Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș.

Obiectivul principal al activității este promovarea învățământului profesional și tehnic, respectiv a meseriilor și calificărilor dobândite, ca urmare a absolvirii unei școli profesionale.

Pentru promovarea calificărilor obținute prin școala profesională, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș lansează site-ul https://sites.google.com/view/ziuameseriilor, unde poate fi consultată oferta educațională pentru învățământul profesional, inclusiv dual, din județul Maramureș și unde vor fi publicate link-uri către activitățile desfășurate în „Săptămâna Meseriilor”.

Unitățile școlare care au în oferta educațională, pentru anul școlar 2021-2022, calificări obținute prin învățământul profesional, inclusiv dual, vor facilita transmiterea în mediul on-line a activităților de promovare a meseriilor din „Săptămâna Meseriilor”, pentru ca informațiile să poată fi accesate de elevii unităților de învățământ gimnazial, diriginții și părinții acestora, în vederea unei orientări profesionale corespunzătoare și alegerea unei meserii compatibile cu aptitudinile lor.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!