Joi, 25 martie, serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat temporar în localitatea Rohia - Ziarul de Maramures

Joi, 25 martie, serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat temporar în localitatea Rohia

Pentru cuplarea unor conducte noi la sistemul de distribuție, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale în localitatea Rohia (integral), joi, 25 martie a.c, între orele 09.00-15.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Lucrările de cuplare a conductelor noi la sistemul de distribuţie fac parte dintr-un proiect de investiţii al companiei Delgaz Grid care vizează înlocuirea a circa 8,4 km de conducte şi branşamente de gaze naturale. Investiţia, în valoare totală de aproximativ 1,5 milioane lei, are ca scop îmbunătăţirea siguranţei şi a calităţii serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru consumatorii din localitate.

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte clienţilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.

Despre Delgaz Grid

Delgaz Grid, compania de distributie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 23.300 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 82.300 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,5 miliarde de euro.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!