Polițiștii din Baia Sprie au verificat aproximativ 100 de autovehicule - Ziarul de Maramures

Polițiștii din Baia Sprie au verificat aproximativ 100 de autovehicule

Polițiștii din Baia Sprie împreună cu polițiști din cadrul Postului de Poliție Șișești, în perioada 17-23 aprilie a.c., au desfășurat mai multe acţiuni pe linie rutieră.

În cadrul activităților au fost legitimate 135 de persoane, au fost verificate 98 de autovehicule și pentru neregulile constatate au fost aplicate 67 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 29.580 de lei.

Ca măsură complementară s-a dispus reținerea a șase permise de conducere și a unui certificat de înmatriculare.

***

Și polițiștii din Seini au oprit din trafic un șofer, de 31 de ani, din localitate, pentru control. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centrul Medical de Permanență Seini unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. ”În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a transmis astăzi, 24 aprilie, Poliția Maramureș.

Foto-arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!