Se deschide oficial sezonul de schi pe Pârtia Olimpică de la Borșa. Pârtia a fost omologată pentru probele Super G - Ziarul de Maramures

Breaking News

Se deschide oficial sezonul de schi pe Pârtia Olimpică de la Borșa. Pârtia a fost omologată pentru probele Super G

Pentru prima dată în istoria orașului, deschidem oficial sezonul de schi în luna Noiembrie. Pe 30 Noiembrie, de ziua Sfântului Andrei, ne vedem pe Pârtia Olimpică, a transmis pe pagina sa, de Facebook, primarul orașului Borșa, Sorin Ion Timiș.

Vor fi patru zile de schi, distracție și sărbătorirea Zilei Naționale la „cote înalte”, mai exact la 1633 metri altitudine, pe platoul de la stația sosire telegondolă.

Tunurile de zăpadă au fost deja puse în funcțiune și telegondola probată. Prin urmare, nu trebuie să faceți altceva decât să vă îndreptați spre Borșa pentru a vă putea bucura de pârtie.

De precizat ar mai fi faptul că Pârtia Olimpică a fost omologată pentru probele Super G.

”Este o realizare excelentă, o dezvoltare a domeniului schiabil la care ne așteptam de mai multă vreme și faptul că autoritățile locale în frunte cu domnul primar Timiș au reușit să facă unul dintre cele mai bune domenii schiabile din România nu poate decât să ne bucure pentru că putem să dezvoltăm și in zona Maramureșului cluburi pentru sporturile de iarnă. Este una dintre cele mai complexe pârtii și pentru sportul de performanță și pentru turism și asta nu va face decât să crească din punct de vedere economic și inclusiv social Zona Borșa și să atragă cât mai mulți investitotri. Toate pârtiile din România sunt omologate de către specialiștii de la Federația Internațională de schi pentru slalom și slalom uriaș, dar Borșa este deocamdată singura pârtie din România omologată nu numai pentru slalom și slalom uriaș ci și pentru o probă de viteză, pentru Super G!”, a precizat Puiu Gaspar, Secretar General la Federația Română Schi Biatlon. 

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!