Târgul “Bun de Maramureș” a adunat mulți maramureșeni și turiști în Satul de pe Deal din Baia Mare - Ziarul de Maramures

Târgul “Bun de Maramureș” a adunat mulți maramureșeni și turiști în Satul de pe Deal din Baia Mare

Curioși de produsele realizate în gospodăriile meșterilor populari și ale producătorilor locali, oamenii au vizitat fiecare stand, iar la atelierul de coacere a pâinii au așteptat cu emoție dospirea aluatului pregătit de găzdoaie, iar mai apoi coacerea pâinii în cuptorul tradițional din Muzeul Satului.

Aici, copiii au fost foarte încântați de ajutorul pe care l-au dat găzdoaielor în pregătirea aluatului pentru pâine, iar pentru două fetițe a fost a fost un moment inedit, fiind prima dată când au făcut pâine de casă.

Radu Trufan, vicepreședinte Consiliul Județean Maramureș, împreună cu Gheorghe Cârciu, secretar de stat în Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, s-au alăturat celor prezenți la târg, s-au bucurat de concertul de pricesne și de slujba de duminică oficiată la Biserica de lemn “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Satul de pe Deal.

Radu Trufan a vorbit despre importanța păstrării tradițiilor și transmiterea lor generațiilor tinere.

“Această ediție a Târgului “Bun de Maramureș” este dedicată diasporei maramureșene și are un element special – atelierul de coacere a pâinii de casă în cuptorul tradițional din Satul de pe Deal. În Maramureș avem obiceiuri și datini pe care le-am moștenit de la străbunii noștri și pe care le păstrăm cu sfințenie de sute ani, iar prin organizarea acestor evenimente păstrăm vii tradițiile și le insuflăm mai departe, generațiilor tinere de astăzi. Haideți în Maramureș și vizitați acest loc binecuvântat de Dumnezeu!”, a transmis Radu Trufan.

În contextul în care a VIII-a ediție a Târgului a fost dedicată diasporei maramureșene, domnul Gheorghe Cârciu a vorbit despre diaspora din comunitățile tradiționale românești din Maramureș și a încurajat organizarea de acțiuni dedicate românilor de pretutindeni.
Evenimentul a fost realizat de Consiliul Judeţean Maramureş, în parteneriat cu Asociaţia Rădăcinilor Străbune, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ”Liviu Borlan” Maramureş şi Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!