Baia Mare: Curățenia de primăvară începe în 28 martie. Trotuarele și străzile din cartiere vor fi spălate și dezinfectate - Ziarul de Maramures

Baia Mare: Curățenia de primăvară începe în 28 martie. Trotuarele și străzile din cartiere vor fi spălate și dezinfectate

Curățenia de primăvară, în municipiul Baia Mare va începe în data de 28 martie. Angajații Serviciului Public Ambient Urban (SPAU) prin Direcția de Utilități Publice vor efectua, în săptămâna curentă, mai multe lucrări de întreținere a spațiilor verzi aflate pe raza orașului.

Curățenia de primăvară va începe în 28 martie și se va încheia în data de 1 mai 2021. În acest interval, vor fi desfășurate activități care vor viza atât spălarea trotuarelor și a străzilor, cât și dezinfectarea acestora. Mai mult, se va pune un accent deosebit pe salubrizarea zonelor verzi, pe curățenia generală a locurilor de joacă pentru copii, iar pe parcursul lunii aprilie se vor finaliza lucrările de toaletare a arborilor și arbuștilor, dar și de tundere a gardurilor vii. Băncile aflate pe domeniul public vor fi și ele recondiționate. Facem precizarea că această curățenie de primăvară vizează toate cartierele din municipiul Baia Mare.

De menționat ar fi faptul că, lucrătorii Serviciului Public Ambient Urban derulează săptămânal diferite activități de întreținere după un program bine stabilit. Astfel, pe parcursul săptămânii curente și viitoare, aceștia vor efectua lucrări de toaletare a arborilor și arbuștilor pe străzile Jupiter, Matei Basarab, I.L. Caragiale, Grănicerilor, Păltinișului, Arțarului, Minerilor, Cuza Vodă, Oituz, Bulevardul Republicii, dar și în zonele Moldovei și Piața Revoluției. În intervalul menționat, se va efectua și salubrizarea zonelor verzi din parcurile Mara, Dacia și Regina Maria, precum și în zona care se află în preajma străzii Culturii, dar și în cartierele Vasile Alecsandri și Gării.  .

O atenție sporită va fi acordată plantărilor și lucrărilor de întreţinere a rondourilor cu diferite specii floricole şi trandafiri. Acestea vor fi derulate pe bulevardele Unirii, București și Republicii, pe străzile Gheorghe Șincai și Vasile Lucaciu, în piețele Cetății și Libertății, dar și în zona Buclă.

Foto-Primăria Municipiului Baia Mare

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!