Baia Mare: Nouă unități de învățământ intră în reabilitare și modernizare; valoarea lucrărilor, 18 milioane de euro - Ziarul de Maramures

Baia Mare: Nouă unități de învățământ intră în reabilitare și modernizare; valoarea lucrărilor, 18 milioane de euro

Nouă unități de învățământ din Baia Mare intră în reabilitare și modernizare. Valoarea lucrărilor se ridică la 18 milioane de Euro. Astfel, Autoritatea Publică Locală continuă să investescă în reabilitarea, modernizarea și dotarea unităților școlare din municipiu.

La inițiativa primarului Cătălin Cherecheș, Consiliul Local a aprobat în ultima ședință demararea unor noi proiecte menite să îmbrace în haină nouă alte nouă unități de învățământ din municipiu. Acestea se adaugă celor care, în ultimii ani, au beneficiat sau beneficiază de astfel de investiții.

Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare: ”Educația și învățământul rămân prioritățile noastre la nivelul Administrației Publice Locale. Am investit sume considerabile în reabilitarea, modernizarea și dotarea unităților de învățământ fie ele creșe, grădinițe, școli sau licee și colegii. Continuăm demersul în care ne-am angajat, acela de a crește nivelul calitativ al actului educațional, printr-o serie de proiecte care vizează renovarea și reabilitarea unor unități de învățământ, care din motive obiective nu au putut beneficia până acum de astfel de lucrări. Este vorba despre colegiile “Aurel Vlaicu”, “C.D. Nenițescu”, “George Barițiu”, “Anghel Saligny” și “ Nicolae Titulescu”, despre Liceul “Emil Racoviță” și Liceul cu Program Sportiv (corp – sala gimnastică), despre Școala “George Cosbuc”, dar și despre Grădinița nr. 28. Sunt unități unde vor fi efectuate lucrări de reabilitare termică, de reparații ale construcţiilor, lucrări de refacere a finisajelor interioare. Sunt investiții care certifică faptul că ne dorim o rețea scolară la cele mai înalte standarde, fiindcă cel mai important lucru pe care putem și trebuie să-l facem pentru comunitatea noastră este educația. Valoarea lucrărilor care vor fi executate se ridică la aproximativ 18 milioane de Euro.”

Foto-Cătălin Cherecheș Facebook

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!