Bogdănel Gavra propune burse școlare mai mari pentru copiii băimărenilor - Ziarul de Maramures

Breaking News

Bogdănel Gavra propune burse școlare mai mari pentru copiii băimărenilor

În Comisia Juridică a Consiliului Local Baia Mare, care s-a desfășurat marți, 29 septembrie, consilierul local Bogdănel Gavra a cerut printr-un amendament depus la proiectul de hotărâre privind cuantumul burselor pentru elevii din învățământul preuniversitar, majorarea burselor.

Dacă amendamentul va fi agreat de toți consilierii locali, prezenți la ședință și va trece de votul acestora, bursele elevilor băimăreni se vor majora astfel:

-bursa de performanță crește de la 500 la 600 lei,
-bursa de merit de la 200 la 400 lei iar
-bursa de studiu de la 150 la 250 lei.

Bogdănel Gavra, consilier local: ”Amendamentul meu a fost aprobat de colegii consilieri urmând a fi validat de votul plenului. Consider că resursele bugetare trebuie utilizate pentru a încuraja și motiva performanța școlară.”

Baia Mare se poate mândri cu elevi de performanță după cum urmează:

Competiții Internaționale:

✏️medalia de aur la internaționala de matematică
Național – discipline de specialitate:
✏️ 7 premii I
✏️ 6 premii II
✏️ 7 premii III
✏️ 6 premii la concursurile naționale

Competiții sportive:

🏅3 locul I la individual
🏅2 locul II la individual
🏅2 locul 2 pe echipe
🏅1 loc III la individual
🏅1 loc III pe echipe

Astăzi, 29 septembrie, se va desfășura ședința Consiliului Local Baia Mare în cadrul căreia se va dezbate și acest proiect de hotărâre. Revenim cu detalii pe acest subiect.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!