Înfrățirea orașului Baia Sprie cu orașul Roznava din Slovacia. Acordul a fost semnat de Alin S. Bîrda și Michal Domik - Ziarul de Maramures

Breaking News

Înfrățirea orașului Baia Sprie cu orașul Roznava din Slovacia. Acordul a fost semnat de Alin S. Bîrda și Michal Domik

Primarul orașului Baia Sprie, Alin Sebastian Bîrda, a primit vizita delegației oficiale din orașul Roznava, Slovacia, condusă de primarul Michal Domik.

Bîrda și-a dorit o înfrățirea celor două orașe pentru schimb de experiență, dar și pentru derularea unor activități comune care ar avea un efect benefic asupra cetățenilor, dar și asupra administrațiilor locale. Astfel, cei doi primari au semnat ACORDUL DE ÎNFRĂȚIRE între cele două orașe.

Alin Sebastian Bîrda, primarul orașului Baia Sprie: ”I-am întâlnit pe prietenii slovaci, bucuroși să formăm legături de înfrățire cu orașul Roznava, vechi oraș slovac cu care împărtășim trecutul minier. Membrii Asociației Mineritului Maramureșean au fost cei care ne-au adus împreună, propunând activități comune legate de istoria asemănătoare a ambelor orașe minereşti. Pe acest istoric comun ne bazăm în inițiativa de a deveni orașe înfrățite și de a derula în cadrul acestora activități dedicate copiilor, ONG-urilor, pensionarilor, dar și în domeniul mineritului, a sportului și a administrației locale. Sunt onorat că am semnat Acordul de Înfrațire între cele două orașe, alături de omologul meu, domnul Michal Domik, primar al orașului Roznava. Sper să fie fructuos, e primul pe care mi-l asum și sper să aducă foloase reale pentru comunitate. Invitații au fost pe Dealul Minei unde au explorat noile galerii evidențiate prin proiectul Dealul Minei. Am ieșit în natură, nimic mai reprezentativ pentru cei care ne vizitează, decât Dealul Minei și Lacul Albastru, simboluri ale istoriei nostre minereşti. Ma bucur să formez legături reale și consistente cu alte orașe.”

Înfrățirea cu orașul Roznava reprezintă un început, e experiență nouă care ma onorează și responsabilizează, a mai precizat primarul Alin Sebastian Bîrda.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!