Semafoarele de pe strada 22 Decembrie vor fi pornite astăzi. Semaforul din intersecția străzii Culturii cu Bulevardul București va fi funcțional în acest weekend - Ziarul de Maramures

Semafoarele de pe strada 22 Decembrie vor fi pornite astăzi. Semaforul din intersecția străzii Culturii cu Bulevardul București va fi funcțional în acest weekend

Angajații Direcției de Utilități din cadrul Primăriei Baia Mare vor pune în funcțiune astăzi, 12 noiembrie,  semafoarele de pe străzile 22 Decembrie cu Nicolae Titulescu și 22 Decembrie cu Avram Iancu. Semaforul de pe Podul Viilor cu strada Monetariei este deja funcțional.

Vă reamintim faptul că mai multe locații de treceri pentru pietoni din Baia Mare vor avea semafoare noi. Aceste locații nu au fost niciodată semaforizate.

Semafoarele au fost montate de angajații Direcției de Utilități Publice din cadrul Primăriei Baia Mare. O parte din acestea nu sunt funcționale deoarece urmează să fie încorporate și restul obiectelor tehnice.

Locatii treceri de pietoni semaforizate:

1. str. 22 Decembrie – str. Nicolae Titulescu-funcțional
2. Str. 22 Decembrie – str. Avram Iancu-funcțional
3. Str. Industriei – str. Tamplarilor
4. Str. Podul Viilor – str. Monetariei-funcțional
5. Bd. Independentei – la bucla
6. Bd. București – zona depozite, magazin Proges
7. Bd. București – zona autogara Fany
8. Str. Mihai Eminescu – str. Marasesti

Restul semafoarelor vor fi completate și probate pe parcursul săptămânii viitoare.

De precizat ar mai fi faptul că, Direcția de Utilități va intra astăzi în posesia pieselor care lipsesc pentru repararea semaforului aflat la intersecția străzii Culturii cu Bulevardul București din Baia Mare. Piesele au fost deteriorate în urma unui accident rutier. Și acest semafor va fi funcțional în acest weekend.

Foto-Arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!