Ionel Bogdan a finalizat o parte din proiectele care vizează modernizarea sistemului medical din județ - Ziarul de Maramures

Breaking News

Ionel Bogdan a finalizat o parte din proiectele care vizează modernizarea sistemului medical din județ

Despre aceste proiecte s-a discutat și la Conferința de medicină de urgență ”MaraEmergencyMed”

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș: ”E o onoare pentru județul Maramureș să găzduiască zilele acestea Conferința de medicină de urgență ”MaraEmergencyMed”. În cadrul deschiderii oficiale, care a avut loc la Complexul Șuior. Am discutat cu cei prezenți despre proiectele pe care le implementăm la nivelul județului Maramureș pentru a dezvolta și moderniza sistemul medical, astfel încât maramureșenii să beneficieze de servicii medicale și de urgență de înaltă calitate.”

În calitate de președinte al Consiliului Județean Maramureș, în cei 3 ani de mandat, Bogdan a demarat o serie de proiecte importante pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de sănătate.

La Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș”, Secția de Primire Urgențe este în reabilitare, iar în luna decembrie a fost finalizat parcul fotovoltaic, care asigură peste 70% din energia electrică necesară pentru buna funcționare a spitalului, dar și proiectul de modernizare a instalației electrice și de fluide medicale.

CLICK: Secția de neonatologie din cadrul Spitalului Județean Baia Mare va fi dotată cu echipamente noi

De asemenea sunt proiecte pentru reabilitarea și modernizarea ambulatoriilor de la Spitalul Județean și Spitalul de Boli Infecțioase. Un alt proiect important vizează realizarea unui Bloc operator nou la Spitalul Județean – un proiect major de peste 70 de milioane de euro.

Tot în luna decembrie 2023 a fost finalizat și centrul integrat pentru situații de urgență COMAND.

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș: ”Pentru că știm cât este de important să susținem toate instituțiile abilitate pe situații de urgență, am alocat în acești ani finanțări necesare pentru achiziția de autospeciale noi, de ultimă generație, pentru ISU Maramureș, dar și pentru Salvamont Maramureș, iar pentru echipajul de la Terapie intensivă UPU-SMURD am achiziționat noi echipamente. Cadrele medicale, împreună cu echipele din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență, merită tot respectul și aprecierea noastră pentru munca nobilă pe care au ales-o, aceea de a salva vieți.”

La evenimentul de ieri au fost prezenți dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, col. Marian Pițiș, inspector șef ISU Maramureș, dr. Călin Alexandru, director general al Direcției Generale Management Urgențe Medicale, George Alexandru Oros, manager Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, Ludovica Rusu, manager Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, Rudolf Stauder, prefectul Județului Maramureș, Doru Lazăr, vicepreședinte Consiliul Județean Maramureș, Doru Dăncuș, primarul interimar al municipiului Baia Mare.

Conferința ”MaraEmergencyMed” reunește profesioniști din domeniul medical și din medicina de urgență pentru a promova excelența în acest domeniu și pentru a aborda cele mai noi progrese în medicină.

Explicație VIDEO: 18 decembrie 2023, Parcul fotovoltaic de la Spitalul Județean

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!