Pap Zsolt Istvan: ”Nu mai putem tolera ȘMECHERIA!” Polițiștii locali, fără norma de hrană. Alooo, ce faceți cu banii publici? - Ziarul de Maramures

Breaking News

Pap Zsolt Istvan: ”Nu mai putem tolera ȘMECHERIA!” Polițiștii locali, fără norma de hrană. Alooo, ce faceți cu banii publici?

Bugetul SPAU ajunge la aproximativ 10 mil. Euro!

Viceprimarul Municipiului Baia Mare, Pap Zsolt Istvan, a avut o serie de întâlniri cu polițiștii locali. Mesajul lui Pap pentru aceștia a fost: ”să aplice legea și să fie cât mai aproape de cetățeni”. Nu mai putem tolera șmecheria și încălcarea legii, a mai precizat Pap.

Viceprimarul a realizat faptul că, băimărenii și-au cam pierdut încrederea în această structură, prin urmare Pap le-a cerut polițiștilor locali să-și facă treaba ca la carte deoarece ”șmecheria” nu mai poate fi…, tolerată!

Pap Zsolt Istvan, viceprimarul Municipiului Baia Mare: ”Trebuie să ajungem în etapa în care cetățenii să aibă o încredere crescută în forțele de ordine din orașul nostru, dar pentru asta trebuie să demonstrăm că ne facem treaba așa cum se cuvine. Trebuie să aplicăm legea, nu mai putem tolera șmecheria și încălcarea legii. Le-am transmis: sensul unic este sens unic, parcarea pentru persoanele cu dizabilități este exclusiv pentru ei, spațiile verzi nu sunt parcări, strada nu este coș de gunoi iar în ceea ce privește construcțiile, acestea trebuie să aibă autorizații.

Pe de altă parte, viceprimarul a plecat urechea și la nemulțumirile polițiștilor locali.

Pap Zsolt Istvan, viceprimarul Municipiului Baia Mare: ”În același timp am ascultat doleanțele pe care le-au avut, de la plata indemnizațiilor de hrană până la lipsa unor echipamente necesare pentru desfășurarea activităților. Sunt convins că printr-o administrare corectă a bugetului putem plăti indemnizațiile de hrană pentru ei, și îi putem dota cu echipamente necesare pentru desfășurarea activităților.”

Pe anul în curs au fost achitate 5 norme de hrană din 6, cu toate că polițiștii locali trebuie să-și asigure hrana zilnic, iar această normă de hrană ar trebui acordată lunar pe parcursul unui an calendaristic.

Luni, 11 decembrie, are loc o sedință extraordinară a Consiliului Local care are pe ordinea de zi și rectificarea bugetului local.

Contactat telefonic astăzi, 10 decembrie, consilierul local Bogdănel Gavra a precizat că se va interesa de situația plăților normei de hrană pentru polițiștii locali, dar și cu privire la banii de concediu a asistenților personali ai persoanelor cu dizabilități. Se pare că la aceste două categorii Executivul băimărean înregistrează restanțe. În schimb se mărește din nou bugetul la SPAU cu 700.000 lei, iar dacă va fi aprobata majorarea luni, se va ajunge la o sumă totală de 47.660.000 lei, aproximativ 10 milioane de EURO, bani acordați la SPAU pentru anul 2023. Iar dacă privim spre cartierele băimărene pline de frunze și mizerie, ne întrebăm de ce 10 milioane de euro la SPAU?

Nu verifică nimeni pe ce se duc banii publici/băimărenilor?

ALOOO, ce faceți cu banii publici?

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!